8 Tips & Tricks Samsung Galaxy Z Fold 3

Dacă în urmă cu câteva zile ați văzut câteva tips & tricks pentru Samsung Galaxy Z Flip 3, a venit momentul să-l scoatem la înaintare și pe Galaxy Z Fold 3, vârful de gamă al seriei și să vedem oare ce funcții interesante aduce frumușelul acesta. Și dacă încă nu ai văzut review-ul lui, te invit să-ți arunci un ochi aici. Și-acum hai să revenim la ale noastre și să îți spun de ce funcții tari te vei bucura pe acest Fold 3.

1. S Pen Fold Edition

Dacă până acum ceva timp S Pen-ul era elementul cu care asociam seria Note, iată că între timp lucrurile s-au mai schimbat. Mai nou, pentru un plus de productivitate, Galaxy S21 Ultra vine cu suport pentru S Pen, iar acum și Galaxy Z Fold 3. Ideea este că pe Z Fold 3 nu vei putea folosi orice S Pen, ci ai nevoie de unul Fold Edition sau de un S Pen Pro, care să te ajute să profiți la maxim de un ecran atât de generos cum are acest telefon. Acestea au vârful retractabil, astfel încât să nu pună presiune pe ecran atunci când este folosit. Ce trebuie să știi în cazul de față este că indiferent pentru ce S Pen vei opta îl vei putea folosi doar pe ecranul principal, nu și pe cel secundar. Stylus-ul este un accesoriu grozav pentru cei care obișnuiesc să ia notițe, să deseneze. Este precis și are un timp de răspuns super rapid, 2,8 milisecunde, comparativ cu 9 milisecunde dacă nu mă înșel, cât oferea Note 20. S Pen-ul poate fi folosit pentru mesaje live, pentru a face crop-uri rapide. Ce nu poți face cu un S Pen Fold Edition este să te folosești și de Air Gesture. Pentru opțiunea aceasta va trebui să alegi un S Pen Pro care vine cu mai multe opțiuni față de stylus-ul Fold Edition. Și asta datorită conectivității bluetooth care oferă ceva mai multe opțiuni.

Din păcate telefonul nu vine cu un locaș special pentru S Pen așa cum vedeam la Note, dar partea bună este că dacă optezi pentru un S Pen Fold Edition, vei găsi husă cu suport dedicat astfel încât totul să fie cât mai compact. Pentru S Pen Pro, ai o husă separată. Vorbim de un stylus mai mare, universal, pe care îl poți folosi nu doar pentru Z Fold 3, ci și pentru celelalte device Galaxy cu suport pentru S Pen.

2. Multitasking

Galaxy Z Fold 3 este singurul smartphone care permite un multitasking atât de avansat. Când deschizi setările, vei vedea meniul principal pe partea stângă și un submeniu pe jumătatea dreaptă a ecranului. Același lucru vei vedea și în agenda telefonică sau de exemplu în Spotify ai librăria pe partea stângă și conținutul pe partea dreaptă. Dar asta nu e tot. Poți deschide câte 3 aplicații pe care să le folosești simultan și mai mult de atât, le poți salva în grupuri, astfel încât data viitoare să le accesezi printr-un simplu click pe iconița care îți apare în meniul lateral. De exemplu poți deschide YouTube, Notite și Maps. Să zicem că te pregătești să pleci în vacanță și vrei să îți faci un itinerariu cu ce obiective turistice sau zone ai vrea să bifezi. Ba chiar poți împărți în două și ecranul secundar, dacă ai nevoie.

3. Optimizarea aplicațiilor

Optimizarea aplicațiilor pentru acest telefon a fost una dintre provocările sud-coreenilor. Și asta pentru că avem odată un ecran generos, care se pliază, dar și un ecran îngust pe care să poți vedea aplicațiile deschise atunci când ai pliat telefonul. Important de menționat aici este faptul că Samsung oferă posibilitatea utilizatorului să aleagă formatul în care își dorește să vadă orice aplicație. În caracteristici avansate, modul Laboratoare, Personalizare raport de aspect aplicație, poți alege  de exemplu pentru TikTok sau Instagram între Full Screen, format 16:9 sau 4:3.

4. Camera

Cu toții ne dorim selfie-uri cât mai reușite, iar Galaxy Z Fold 3  se descurcă binișor, dar partea interesantă este că îți permite să realizezi selfie-uri și mai bune de atât. Ce trebuie să faci? Cu telefonul pliat deschizi camera, activezi funcția autoportret din colțul drept de sus, îți spune să depliezi telefonul și se întâmplă asta. Poți realiza selfie, folosindu-te de camera principală.

5. Previzualizare ecran secundar

Tot din cameră poți oferi posibilitatea ca cel pe care îl fotografiezi sau îl filmezi să vadă exact cum l-ai încadrat. Tot ce trebuie să faci este să apeși pe iconița aceasta din colțul drept de sus și asta este tot. Acum dacă vei ruga pe cineva să-ți facă o fotografie vei ști dacă e cazul să-i dai indicații.

6. Captură de ecran cu #

Nu e pentru nimeni o noutate cum facem o captură de ecran, dar cum ți se pare să poți pune hashtag-uri capturilor de ecran. Imediat după realizarea capturii de ecran, îți apare în partea de jos opțiunea de hashtag, care odată accesată îți afișează mai multe sugestii de hashtag-uri bazate pe ceea ce identifică în captura de ecran.

7. Gesturi senzor de amprentă

Senzorul de amprentă este poziționat pe butonul on/off. Acum îi poți da și o altă utilizate acestui buton, cea de accesare a panoului de notificări. Ce trebuie să faci? Tot din setări, caracteristici avansate, mișcări și gesturi, de unde activezi gesturi senzor amprentă. Și gata, acum swipe în jos cu degetul pe cititorul de amprente și s-a deschis panoul de notificări.

8. Home screen

Galaxy Z Fold 3 înseamnă un ecran principal mai generos și unul secundar, apropiat de dimensiunile clasice. La prima vedere, n-ai spune că cele două ecrane aparțin aceluiași telefon și asta pentru că arată diferit. Pe un ecran vezi niște aplicații, pe celălalt altele, însă dacă îți dorești ai și opțiunea ca ele să afișeze conținutul în oglindă. Iată cum: Intri în setări și activezi oglindire ecran husă. Acum ai practic același conținut.

Galaxy Z Fold 3 poate fi găsit în oferta magazinelor:

– Samsung8399 lei

– eMAG7999 lei

– Flanco8299 lei

– evoMAG8449 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.