Încă de la începutul apariţiei laptopurilor, performanţa a avut preţuri exorbitante. Dacă în momentele iniţiale, doar cei avuţi îşi puteau permite calitate la purtător, în ziua de azi un calculator portabil puternic este din ce în ce mai accesibil. Pentru a ne susţine afirmaţia, vom prezenta în cele ce urmează modelul Asus X751LK-T4028D, un calculator cu adevărat construit pentru cei pretenţioşi. Având în vedere performanţele deosebite oferite de acest model, preţul său ajunge la aproximativ 3099 lei (verifică preț actualizat), un preț decent am putea spune. Este adevărat că memoria integrată poate fi un minus, dar cei 6 GB de memorie RAM sunt suficienţi pentru orice aplicaţie existentă pe piaţă în acest moment.
Laptopul poate fi găsit și în oferta magazinului Altex.
De o culoare gri închis, carcasa din plastic prezintă pe toată suprafaţa striaţii fine care nu menţin urmele de degete. Tastatura ergonomică este făcută dintr-o bucată, tastele fiind frumos şi comod dispuse, pentru a oferi o experienţă minunată de tastare. Touchpad-ul este generos, extrem de precis, iar, datorită tehnologiei Smart Gesture, oferă posibilitatea de a accesa funcţii speciale prin gesturi multi-atingere. Viteza de răspuns este impresionantă.
Poze cu laptopul Asus X751LK-T4028D
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
Deşi dimensiunile de 415 x 30 – 35 x 272 mm pot fi considerate ca fiind destul de mari, greutatea de 2.8 kg ne asigură că putem să mergem oriunde cu acest laptop dacă avem o geantă sau un rucsac pe măsură.
Ecranul LCD LED este un punct pozitiv pentru acest model, 17.3 inch fiind suficienţi să înlocuiască un monitor clasic. Mai mult de atât, imaginile sunt afişate la o rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli în format Full HD, ceea ce va crea o experienţă vizuală deosebită.
Din punct de vedere tehnic, Asus X751LK-T4028D stă la fel de bine. Dotat cu un procesor puternic din generaţie nouă, tipul acestuia este Intel Core i5 cu 2 nuclee şi 3 MB memorie cache. Puterea generată de acesta este de 1700 MHz iar, în situaţia în care aplicaţiile o cer, tehnologia Turbo Boost poate urca puterea până la 2700 MHz.
Memoria RAM care ajută procesorul este de 6 GB, fiind de tipul DDR3 şi rulând la frecvenţa de 1600 MHz. Din păcate, 4 GB din memoria RAM sunt integraţi pe placa de bază, în cazul în care se doreşte o îmbunătăţire a acesteia, putând fi înlocuit doar modulul de 2 GB.
Placa video este şi ea destul de performantă încât să poată susţine orice aplicaţie sau joc de pe piaţă. Produs de NVIDIA, modelul GeForce GTX 850M dispune de o memorie de 2 GB de tipul DDR3. După cum v-aţi dat seama, placa video este dedicată.
Un alt punct forte al acestui sistem îl reprezintă hard disk-ul hibrid. Acesta are o componentă mecanică care asigură o capacitate de stocare de 1 TB şi o viteză de rotaţie de 7200 rpm, la care se adaugă o componentă de tip SSD, cu capacitatea de 24 GB care dă o viteză sporită sistemului de operare.
Bateria este de tipul Li Ion şi are 4 celule. Autonomia asigurată de acest acumulator este undeva în jurul a patru ore şi treizeci de minute la o utilizare normală.
Sunetul este cristalin, tehnologia SonicMaster îmbunătăţind eficienţa celor două difuzoare stereo. Camera web şi microfonul integrat sunt ideale pentru a purta discuţii video pe Skype cu cei apropiaţi. Laptopul are şi un cititor de carduri pentru modelele SD şi MMC, pentru descărcarea uşoară a pozelor din aparatele de fotografiat.
Se conectează uşor la reţelele wireless cu ajutorul plăcii 802.11 b/g/n. Cu tabeletele sau telefoanele inteligente se poate conecta prin Bluetooth-ul 4.0 din dotare. Calculatorul are un port HDMI şi 3 porturi USB 3.0.
Păreri pro şi contra
Pro:
- design elegant,
- procesor Intel Core i5, Haswell,
- Full HD,
- HDD de 1TB,
- placă video dedicată NVIDIA
Contra:
- deocamdată nimic
Aici găsești mai multe informații despre acest produs
Verdictul Gadget-Review.Ro
Design
Conectivitate
Performanțe
Asus X751LK-T4028D este un laptop elegant, asemeni modelelor din gama sa, ce vine cu o configurație bine pusă la punct.