Copiii în general sunt foarte curioși și nu doar că pun întrebări pertinente, ci chiar se implică în tot ceea ce presupune tehnologie. Cu siguranță ți s-a întâmplat să fii nevoit să împați telefonul cu cel mic sau tableta sau de ce nu laptopul. Și asta pentru că prichindeii sunt interesați să exploreze noi și noi universuri. Totuși mă bucur să descopăr faptul că cei de la Overmax au lansat o tabletă specială pentru copii, și anume Edutab 3 Multiset. Vorbim de o tabletă educațională și multifuncțională, ce îmbină joaca cu învățatul.
Tableta este creată pentru copii cu vârsta de peste 7 ani, cu funcții de control parental, astfel încât fiecare părinte poate decide care sunt aplicațiile și paginile de internet la care micuții pot avea acces. Pe măsură ce prichindelul crește, vei putea instala noi aplicații, mult mai avansate, compatibile practic cu vârsta copilului.
Sistemul de operare folosit este Android 4.4, ce îți asigură o gamă variată de aplicații educaționale. Tableta vine echipată la interior cu un procesor Quad-Core 4, tactat la 1,5 GHz, ceea ce presupune rapiditate și fiabilitate, chiar și în cazul multitaskingului. Tableta are 2 camere, cea frontală de 0,3 MP, și cea din spate de 2 MP, astfel că micii utilizatori pot iniția apeluri video cu cei dragi fără nici o problemă.
O dată cu tableta, vei mai găsi în cutie și o tastatură, un mouse, căști, dar și o carcasă, ce te ajută să fixezi tableta de tetiera mașinii, astfel că atunci când cuiuțul tău este plictisit de un drum mult prea lung, iar tu prea obosit, îi poți crea ocazia perfectă pentru o învăța și pentru a-și dezvolta o gândire logică prin joacă.
Mai jos poți vedea specificațiile complete ale tabletei Edutab 3 Multiset.
NUME | Edutab 3 |
Varsta | 7+ |
Sistem | Android 4.4 |
CPU (procesor) | QuadCore |
Viteza processor | 4 x 1,5 GHz |
GPU | Mali 400 |
Tipul ecranului | TN |
Dimensiune ecran (diagonala) | 7.0″ |
Rezolutie | 1024*600px |
RAM | 1 GB |
Memorie | 8 GB |
Camera foto | fata 0.3 MP, spate 2 MP |
Sensori | G-sensor |
Cititor de card Micro SD | Pana la 32 GB |
Modem 3G | – |
DualSim | – |
Altele | HDMI, MicroUSB, MiniJack, Bluetooth, Wifi, OTG |
Baterie | 2400 mAh |
Dimensiuni | |
Greutate | |
Carcasa | Plastic |
Culori | Albastru, violet |
Cutia produsului contine: | Un incarcator, un cablu USB, casti, o tastatura, o carcasa, un mouse |