Viziunea Facebook pentru următorii 10 ani – Inteligență artificială, sateliți… Ce mai urmează?

Mark-Zuckerberg-Facebook-F8-2016

Marți seara în timpul conferinței dezvoltatorilor Facebook F8, Mark Zuckerberg anunța update-uri spectaculoase în ceea ce privește platforma de social media pentru următorii 10 ani. Scopul este acela de a ”conecta lumea întreagă și a aduce oamenii împreună”. Pentru următoarea decadă, Facebook se va concentra pe trei idei esențiale:

– conectarea întregii populații la internet,

– inteligența artificială

– realitatea virtuală și augmentată

După o scurtă introducere cu privire la realitatea virtuală, focusul se mută pe aplicația de Messenger, ce depășește spectaculoasa cifră de 900 de milioane de utilizatori, iar numărul de mesaje trimise zilnic se ridică la aproximativ 60 de miliarde. Pe baza acestor cifre se dorește dezvoltarea unei comunicări mai eficiente cu business-urile online. Chatbots sau roboții de chat ne vor oferi informații suplimentare prin intermediul Messenger. Cu ajutorul Inteligenței artificiale, roboții vor putea oferi cele mai bune răspunsuri. Nu vor avea acces la datele personale ale utilizatorului, ci doar la informațiile din text. De fapt Facebook dorește să realizeze roboți care să știe totul despre magazine(produse, ofertă), astfel încât să poată oferi răspunsurile potrivite fiecărui client în parte; roboți pentru publicații și știri, roboți pentru vreme, etc. Chatbots vor fi dezvoltați în parteneriate cu companiile interesate. Dar acestea nu sunt singurele domenii în care se vor implementa acești roboți. Vei putea comanda de la buchete de flori, la bilete de avion, prin simpla comunicare cu acești chatbot.

Zuckerberg vorbește și despre realitatea virtuală , oferind cadou participanților la eveniment câte un smartphone Samsung Galaxy S7 și o pereche de Gear VR, pentru a experimenta noua tehnologie. Viitorul VR sună bine în viziunea Facebook. Se vor realiza controllere pentru dispozitivele Oculus Rift, ce vor ancora utilizatorul mai bine în realitatea virtuală.

facebook f8

Opțiunea de live video va fi îmbunătățită și ea, prin API-uri, puse la dispoziția dezvoltatorilor ce își doresc să construiască aplicații de live video streaming de pe orice terminal(ex. dronele cu camere).

facebook f8

Facebook are planuri mult mai ambițioase de atât. Potrivit statisticilor, 4 miliarde de locuitori nu au acces la internet, fie pentru că nu îți permit, fie pentru că populația nu are idee de beneficiile internetului, fie pentru că operatorii nu au investit încă în dezvoltarea rețelelor. Facebook vine cu o soluție spectaculoasă, în câteva luni va lansa primul satelit, ce va aduce internet în Africa Subsahariană, unde conectivitatea este extrem de scăzută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.