Lenovo Tab 2 A10-30 – o tabletă de 10 inch cu un preț avantajos

Verdictul Gadget-Review.ro

Design - 8.3
Display - 7.4
Performanțe - 7.6

7.8

O alegere accesibilă.

Lenovo Tab 2 A10-30 este o tabletă cu un aspect plăcut și performanțe medii, ce poate fi găsită la un preț extrem de accesibil.

Vezi în magazin
User Rating: 3.59 ( 4 votes)

În ultimii ani interesul pentru tablete a scăzut simțitor, și asta se datorează în mare parte smartphone-urilor tot mai performante, cu display-uri destul de mari, dar și ultrabook-urilor, a căror greutate scade de la o generație la alta. Totuși în momentul de față, tabletele rămân o variantă potrivită pentru cei ce își doresc un device portabil, pentru relaxare sau de ce nu pentru părinții care vor clipe de liniște. Am observat și că tableta este un mijloc excelent de a nu-i auzi glasul copilului decât în momentul în care device-ul rămâne fără baterie.

Lenovo Tab2 A10-30

Lenovo Tab 2 A10-30 este o tabletă cu specificații decente, potrivită pentru utilizatorii cu un buget mai puțin generos. Este disponibilă în două nuanțe: Midnight Blue și White Pearl. Noi avem în teste varianta White, ce este elegantă cu finisaje bine realizate. Vorbim de o tabletă de 10,1 inch, destul de simpluță, ce pare a fi potrivită chiar și pentru cei mai puțin familiarizați cu tehnologia. Poate fi găsită în oferta magazinului eMAG, la prețul de aproximativ 700 lei.

Design

La prima vedere, tableta nu impresionează în mod deosebit, dar cu siguranță îți pot spune că este un device destul de ușor, cu o aderență bună, ce conferă încredere pentru a fi lăsată chiar și pe mâna unui copil. Spatele este realizat dintr-un plastic mat, calitativ, ce împiedică păstrarea amprentelor atât de inestetice. Dimensiunile sale(241 x 171 x 8,9 mm) o fac potrivită pentru vizualizare video, dar și pentru gaming. Este departe de a concura pentru cea mai ușoară tabletă la categoria de 10 inch(găsim tablete și în jur de 300 g), dar având în vedere că discutăm despre un model relativ ieftin, cele 525 g nu mă incomodează prea tare. Este ușor de strecurat în bagajele de vacanță, astfel că mijlocul de distracție va fi în permanență la îndemână.

Lenovo Tab2 A10-30

Display

Tableta are un display de 10,1 inch, ce asigură imagini clare, bogate în culoare, asta în ciuda faptului că are o rezoluție HD, de 1280 x 800 pixeli. Pentru cei ce își doresc o calitate mai bună a imaginii, pot opta pentru varianta Lenovo Tab 2 A10-70, cu rezoluție Full HD.

Revenind la tableta noastră, trebuie să știi că are un unghi de vizibilitate mai larg, potrivit pentru a urmări conținutul cu cei dragi, iar asta se datorează tehnologiei IPS. Având în vedere că este un ecran Glossy, va fi imposibil de utilizat în bătaia soarelui. Este un device ce răspunde destul de prompt la atingere, cu mici excepții pe alocuri. Ecranul suportă un multitouch de până la 10 puncte.

Lenovo Tab 2 A10-30

Performanțe

Așa cum spuneam mai devreme, Lenovo Tab 2 A10-30 este o tabletă cu performanțe decente, potrivită pentru cei ce cu un buget restrâns. Vine echipată cu un procesor Qualcomm Snapdragon 210 quad-core MSM8909, tactat la o frecvență de 1,3 GHz. Puterea procesorului este susținută de memoria RAM de 1 GB, ce limitează pe alocuri multitaskingul. Chiar și rapiditatea cu care este rulată o aplicație este influențată de acest aspect, iar uneori răbdarea îți poate fi pusă la încercare. Cei 16 GB de stocare pot fi suplimentați printr-un card microSD de până la 32 GB, astfel încât să ai suficient spațiu pentru a stoca muzica și filmele preferate pentru vacanță.

După ce am testat Clash Royale timp de o jumătate de oră îți pot spune că tableta se descurcă destul de bine la capitolul gaming. Nu se blochează și nici nu se încinge. După o porție sănătoasă de gaming intensiv, temperatura atinsă a fost de doar 32,6 grade C. Totuși să nu uităm că jocul testat nu este cel mai solicitant din punct de vedere grafic, iar chipsetul Qualcomm Adreno graphics 304 este puțin cam limitat pentru jocurile ce utilizează o grafică 3D avansată. În cazul în care îți dorești să joci Asphalt 8 sau Unkilled, cu siguranță procesorul va fi solicitat destul de mult. În urma unui test cu AnTuTu Benchmark, tableta a obținut scorul de 18393, mult mai mic decât Lenovo Phab, pe care ți-l prezentam acum câteva săptămâni.

Software

Sistemul de operare Android Lollipop 5.1, oferă o interfață de navigare foarte puțin customizată, destul de similară cu cea standard oferită de Google. Fiind vorba de sistem de operare destul de nou, utilizatorul are parte de nenumărate funcții ce îl vor ajuta în activitățile sale.

Multimedia

Pe spate se pot observa difuzoarele Dolby, dispuse de o parte și de alta a camerei. Am fost plăcut impresionată să constat că oferă un sunet extrem de clar și de precis. I-am testat și volumul cu decibelmetru, dar sonorizarea nu a reușit să depășească 80 dB. Cam atât atinge și alarma unui telefon.

Cameră

Tableta dispune de 2 camere. Cea frontală este de doar 2 MP și îți permite să ai o comunicare mai interesantă pe Skype cu prietenii, iar cea principală este de 5 MP(cât camera secundară a lui Galaxy S 7 Edge), cu autofocus, ce te va ajuta să obții niște fotografii decente. Deși este puțin ciudat să realizezi fotografii cu tableta, am observat că sunt și utilizatori care apelează la metoda aceasta. În ceea ce privește fotografierea pe timpul nopții, ar fi recomandat să te orientezi către un alt device, mult mai performant.

Autonomie

Având în vedere că timp de aproape o săptămână nu am fost nevoită să pun mâna pe încărcător, în condițiile în care am folosit-o aproximativ o oră, o oră și jumătate pe zi, consider că tableta are o autonomie destul de bună. Cei 7000 mAh sunt suficienți pentru a asigura o utilizare de până la 10 ore de gaming sau alte activități relaxante. Durata de încărcare a bateriei este de aproximativ 3,5 h.

Concluzii

Lenovo Tab 2 A10-30 este o tabletă elegantă, potrivită pentru un buget mic. Nu impresionează prin specificații, dar se descurcă bine pe partea de jocuri cu o grafică mai puțin solicitantă, iar autonomia este suficient de bună încât să uiți pentru o perioadă de încărcător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.