Tim Cook confirmă că Apple lucrează la un autoturism autonom

autoturism autonom apple

Se tot zvonește de câțiva ani că Apple ar lucra la o mașină autonomă, însă zvonurile nu fuseseră confirmate de niciun reprezentant Apple. Asta până acum câteva zile, când Tim Cook, CEO-ul companiei americane a făcut următoarea declarație într-un interviu acordat Bloomberg Television: ,,Ne concentrăm pe sisteme autonome. Este o tehnologie fundamentală pe care o percepem ca fiind foarte importantă. O vedem ca pe o mamă a tuturor proiectelor de inteligență artificială. Este probabil unul dintre cele mai dificile proiecte de inteligență artificială la care se poate lucra.”

În același interviu, Cook vorbește deschis și recunoaște că s-a încercat construirea unui autovehicul Apple, însă de anul trecut planurile au fost revizuite și s-a acordat prioritate mașinilor autonome. Anul acesta, în aprilie au reușit să obțină și autorizația de testare a autovehiculelor autonome în California.

Totuși Tim Cook nu confirmă faptul că Apple ar avea de gând să realizeze propriul autovehicul: „Vom vedea cum evoluează lucrurile. Nu vrem să spunem ce vom face din punct de vedere al unui produs”, însă cu siguranță lasă loc de interpretare.

Deja multe companii susțin că până în 2020 vom avea primele autoturisme autonome, dar potrivit experților estimarea nu este foarte realistă, fiind nevoie de ceva mai mult timp pentru a depăși barierele legislative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.