În cadrul unui eveniment organizat chiar la sediul companiei Huawei din București, am aflat câteva informații interesante, legate de planurile gigantului chinez privind serviciile și aplicațiile Google pentru noul Huawei Mate 30 Pro, câteva statistici și faptul că anul acesta pregătesc lansarea de televizoare Smart pe piața locală.
În ciuda scandalului cu America și a interzicerii folosirii serviciilor Google Play, Huawei dovedește că este o companie puternică, livrând în 2019 peste 240 de milioane de terminale mobile la nivel global, ocupând locul 2 în piață, imediat după Samsung.
Chiar și în România lucrurile stau destul de bine. Peste 3,8 milioane de utilizatori de smartphone-uri Huawei, din care 1,1 milioane folosesc App Gallery, ecosistemul de aplicații dezvoltat de Huawei, ce se dorește a înlocui în totalitate Google Play.
De asemenea se lucrează intens și pentru dezvoltarea Huawei Mobile Services, astfel încât dezvoltatorii de aplicații să își aducă cu ușurință aplicațiile în App Gallery.
În ceea ce privește aplicațiile românești, până în prezent sunt cam 40 prezente în App Gallery, câteva din zona de bancking, de știri, câteva magazine online. Huawei face eforturi considerabile pentru a aduce în App Gallery cele mai importante aplicații, Youtube, Facebook, Revolut, aplicațiile care folosesc Google Maps(Uber). Reprezentanții Huawei sunt optimiști și consideră că toate aceste neajunsuri vor fi rezolvate până la finalul anului.
Huawei Mate 30 Pro, lansat la finele săptămânii trecute în România, este primul telefon fără serviciile Google Play, dar acest aspect nu i-a împiedicat pe români să îl cumpere. Peste 700 de vânzări doar în perioada de precomandă.
Huawei lansează Smart TV-uri și România
2020 se anunță a fi un an plin pentru Huawei. Urmează cel mai mare târg de tehnologie, MWC în Barcelona, unde va fi prezent Huawei P40 Lite(vom fi și noi prezenți și văvom ține la curent cu cele mai noi detalii), urmând ca în martie să se lanseze Huawei P40 Pro la Paris(nu au vrut să dea detalii despre noul flagship).
În cea de-a doua jumătate a acestui an urmează să ajungă pe piața locală și Smart TV-urile Huawei, care se vor situa în categoria premium al pieței de televizoare.