Leica își va pune amprenta pe telefoanele Xiaomi!

După un lung parteneriat cu Huawei(2016 – 2022), iată că a venit vremea unei noi colaborări pentru cei de la Leica. Și se pare că Xiaomi este brandul care a tras lozul câștigător, căci noile telefoane ale chinezilor vor avea amprenta companiei ce vine cu o experiență de peste 100 de ani în realizarea de aparate foto și lentile performante.

Dacă îmi amintesc bine, este prima colaborare Xiaomi de genul acesta. Cât despre Leica, nu pot să nu aduc în discuție la ce nivel a ajuns fotografia telefoanelor Huawei pe durata parteneriatului dintre cele două branduri. Comparativ cu alte parteneriate în care am văzut îmbunătățiri mai mult la nivel de procesare, ei bine în cazul colaborării dintre Huawei și Leica, evoluția a fost una memorabilă, căci fotografia pe telefoanele chinezilor a ajuns la o calitate memorabilă.

„Este o onoare să anunțăm acest parteneriat strategic pe termen lung cu Xiaomi. Leica și Xiaomi sunt branduri globale premium și pe toată perioada acestui nou proces de cooperare, ambele părți au depus mari eforturi pentru a oferi o nouă eră a fotografiei pe mobil. Suntem convinși că primul smartphone flagship dezvoltat în comun la nivel imagistic va face vizibil progresul de pionierat al ambelor companii. Le vom aduce pasionaților de fotografie pe mobil o calitate excepțională a imaginilor, estetica clasică Leica, creativitate fără limite și vom deschide o nouă eră a imagisticii mobile”, adaugă Matthias Harsch, CEO al Leica Camera AG.

Prin urmare, sunt șanse mari să vedem o evoluție spectaculoasă pe parte de fotografie la telefoanele Xiaomi Mutarea aceasta e posibil să fie acel element de care mai aveau nevoie pentru ca smartphone-urile lor să devină mai apreciate, iar pasionații de fotografie să se orienteze tot mai mult către brandul chinez.

Potrivit zvonurilor, Xiaomi 12 Ultra va primul telefon al producătorului, „semnat” de Leica. În iulie ar urma lansarea telefonului, însă deocamdată informația nu a fost confirmată și de producător.

Interesant de urmărit ce traiectorie vor avea terminalele mobile de la Xiaomi de acum înainte.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.