Orion T 22D/PIF – un Smart TV ideal pentru un buget limitat

S-au dus vremurile în care vedeai un singur televizor într-o casă, și acela era un exemplar gigant ce ocupa destul spațiu. Astăzi cu toții ne dorim televizoare Smart, care să fie slim, să ne ocupe puțin spațiu și eventual să nu coste prea mult. Unul dintre modelele low budget este și televizorul Orion T 22D/PIF, fratele mai mic al modelului Orion T 32D. Are un preț de aproximativ 800 lei (verifică preț actualizat), și pot spune că se bucură de un aspect plăcut.

Orion este unul dintre producătorii de electronice ai copilăriei mele, prin urmare faptul că are are o asemenea vechime pe piață imi inspiră încredere. Din punct de vedere al designului, televizorul nu pot spune că epatează în vreun fel, până la urmă vorbim de un model pe măsura unui buzunar nu foarte mare ca să spun așa. Rama ce încadrează imaginea nu este foarte subțire, așa cum întâlnim de regulă la televizoarele Smart, iar suportul pe care se sprijină este destul de simplu. Important este că putem opta pentru demontarea sa în cazul în care preferăm suspendarea televizorului pe perete. Personal consider că în felul acesta se face și economie de spațiu și acest aspect dă și camerei un aer mai interesant.

Poze cu televizorul Smart Orion T 22D/PIF

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

Televizorul Orion este un model lansat pe la începutul anului 2013, prin urmare puteți fi convinși că se bucură de cele mai noi funcți implementate de producător și totodată de nenumărate aplicații, pe placul întregii familii. Este un Smart TV, ceea ce presupune că dispune de conexiune wireless ready, ce vă oferă posibilitatea de a naviga pe internet direct de pe televizor. De acum puteți purta conversații cu cei dragi pe Skype și în cazul în care optați pentru o cameră WEB, cu siguranță discuțiile se vor prelungi și mai mult.

Diagonala este de 56 cm, suficient de mare pentru un dormitor sau de ce nu pentru o bucătărie spațioasă, iar rezoluția este de 1920 x 1080 pixeli, Full HD  și oferă o imagine clară, cu un contrast bun și culori naturale.

În ceea ce privește canalele HD puteți sta liniștiți, deoarece televizorul încorporează un tuner digital DVB-T, DVB-C, oferindu-vă posibilitatea de a viziona canalele în acest format fără a mai plăti în plus la abonament pentru ele. Pe partea de conectivitate, televizorul dispune de o gamă variată, ce poate concura cu modelele mai scumpe, și anume: 2 porturi HDMI, 2 porturi USB 2.0, HDMI, Scart, Slot CI, o intrare PC și Player multimedia integrat. Atinge o greutate de doar 5 kg, ceea ce îl face ușor de mutat în momentele în care faceți curățenie sau vreți să faceți mici modificări prin casă.

Păreri pro şi contra

Pro

  • design elegant,
  • Smart TV,
  • preț rezonabil,
  • HDMI,
  • player multimedia integrat,
  • Full HD

Contra:

  • deocamdată nimic

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.Ro

Design
Imagine
Conectivitate

Orion T 22D/PIF este un Smart TV ideal pentru dormitor sau pentru o bucătărie mai măricică. Ceea ce este cel mai important este faptul că prețul unui astfel de model nu este deloc mare.

User Rating: Be the first one !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.