Acer a lansat de curând o gamă de laptopuri dedicată tinerilor interesați de designul dispozitivelor pe care le folosesc, aceasta incluzând o serie nonconformistă de culori și texturi și având în același timp o portabilitate ridicată. Acer Aspire E5-573G-P20P este unul dintre modelele cele mai atractive ale seriei, acesta mizând pe o textură iubită la scară largă, respectiv cea de jeans. Poate fi găsit în magazine la un preț de aproximativ 1789 lei (verifică preț actualizat). Acesta este un laptop cu o configurație simplă care dispune de un design cu totul atractiv, inspirat de jeans. Modelul are o portabilitate bună și se mulează pe activitățile tale de peste zi, oferind suportul tehnic și estetic pentru a te face remarcat. Raportul calitate-preț este unul bun, deși se simte faptul că designul cântărește destul de mult din preț.
Te gândești probabil cum ai putea îmbina textura de jeans cu un laptop. Ei bine, soluția celor de la Acer este un capac acoperit cu material textil și un interior albastru care să îți amintească de culoarea preferată de jeans. Textura capacului este plăcută la atingere și mai ales distinctă, așa că poți fi sigur că nu vei vedea prea curând un laptop la fel ca al tău. Construcția este gândită pentru a se adapta unui utilizator tânăr, așa că beneficiază de o rezistență ridicată și de o portabilitate foarte bună. Carcasa are dimensiunile de 381.6 x 29.2 x 256 mm și cântărește 2.4 kg, fiind ușor de transportat într-un rucsac. Balamalele prezintă rezistență la deschiderea repetată și susțin în același timp o deschidere ușoară a capacului, cu o singură mână. Tastele sunt foarte plate și oferă o viteză bună de scris, iar touchpad-ul este foarte generos și oferă un control precis.
Poze cu laptopul
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
Ecranul este unul standard, având diagonala de 15.6 inch și rezoluția de 1366 x 768 pixeli, cu o calitate a imaginilor decentă, fără a ieși însă în evidență.
La nivelul dotărilor tehnice, modelul păstrează un nivel de bază, fiind potrivit pentru sarcini simple. Configurația include un procesor Intel Pentium Dual Core, o memorie RAM de 4 GB și o placă video dedicată NVIDIA GeForce 920M. Dispozitivul este astfel ideal pentru prezentări, filme, navigarea pe internet, lucrul în programe etc. Procesorul trage performanța destul de mult în jos față de potențialul posibil, dar randamentul rămâne atractiv. Capacitatea de stocare este de 500 GB, fiind suficient de generoasă.
La nivel multimedia laptopul aduce în primul rând un sistem audio cu sunet HD amplu, care acoperă rapid camera în care te afli. De asemenea, laptopul mai beneficiază de o cameră web Acer Crystal Eye HD cu certificare Skype și un cititor de carduri SD.
În ceea ce privește autonomia, laptopul are o baterie Li-ion cu 4 celule, randamentul fiind astfel foarte bun. Vei putea lucra până la 3-4 ore fără a avea nevoie să te conectezi la priză.
Păreri pro şi contra
Pro:
- design textil și culori jeans
- portabilitate bună susținută de o autonomie de lucru suficientă
- performanță decentă în sarcini simple
- funcții multimedia atractive
Contra:
- procesorul putea fi mai puternic
Aici găsești mai multe informații despre acest produs