Alecoair P60 Elite – aer curat în locuință, fără compromisuri!

Cum e cu calitatea aerului pe care îl respirăm?

În ultimii ani calitatea aerului a scăzut extrem de mult în jungla urbană care devine tot mai aglomerată pe zi ce trece. Șantiere peste șantiere. De multe ori nu se mai respectă o distanță de bun simț între clădiri. Mașinile sunt din ce în ce mai multe pe drumuri, fabrici care produc una alta, dar care încarcă aerul pe care îl respirăm de particule poluante, iar în tot acest context, autoritățile care deocamdată dau din umeri și nu au soluții clare pentru reducerea poluării. Cel puțin acum avem ceva mai multe informații cu privire la poluarea din orașe și asta datorită rețelelor de senzori din orașe, ce ne oferă o imagine mai clară asupra calității aerului pe care îl respirăm. Așadar doar descărcând una din aplicațiile care măsoară calitatea aerului veți afla cam care este gradul de poluare în zona în care trăiți.

Eu de exemplu locuiesc de câțiva ani într-unul din cele mai poluate orașe ale țării. Ploieștiul, căci despre el e vorba, ar putea fi denumit și citadela aurului negru, căci în prezent este orașul cu cele mai multe rafinării active. La care se mai adaugă și câteva fabrici, una funcțională chiar în interiorul orașului. De șantiere și mașini nici nu mai are rost să vorbim. Ideea este că la o simplă verificare a calității aerului, conștientizezi că aerul pe care îl respiri nu e ceea ce trebuie. Și dacă la exterior nu putem controla calitatea aerului (dar putem lucra fiecare în dreptul nostru pentru a polua mai puțin), la interior lucrurile stau puțin diferit. Și asta este posibil cu ajutorul unui purificator eficient, capabil să reducă nivelul poluanților veniți din exterior, să anihileze poluanții din interior precum fumul de țigară, fumul de la mâncare, sporii de mucegai, să te scape de efectul neplăcut al alergenilor, dar și de praful din locuință.

De câteva zile testez un purificator de aer Alecoair, este vorba despre modelul , iar astăzi îți voi spune cât este de eficient, cu ce funcții vine la bord și dacă merită sau nu atenția ta.

Hai să începem cu puțin context înainte de toate. În România, Alecoair este leader în comercializarea produselor pentru îmbunătățirea calității aerului. Vorbim un brand 100% românesc, cu o experiență de peste 15 ani în acest domeniu, care de câțiva ani a început chiar să își lanseze propria gamă de produse dedicate controlului și îmbunătățirii calității aerului. Produsele acestea sunt proiectate, dezvoltate și testate de ingineri români cu experiență.

P60 Elite este unul dintre purificatoarele de top ale producătorului, vine cu tot felul de funcții la bord și partea cea mai tare, este Smart, ceea ce înseamnă că poate fi controlat de la distanță, din orice colț ai o conexiune bună la internet. Nu se numără printre cele mai accesibile produse de genul acesta, însă nici nu o să îți arunce bugetul în aer, căci vine cu un preț de aproximativ 1400 lei. Bun, având în vedere că pe piață avem și purificatoare de 400, 600, 900 lei, hai să vedem ce știe să facă acest purificator și dacă merită investiția.

Alecoair P60 Elite

Purificatorul vine într-o cutie de mari dimensiuni, iar la interior este însoțit de o telecomandă și manualul de utilizare. Este alb, lucios, iar forma sa îți permite să îl muți cu ușurință. Vorbim de un produs elegant, cu multe rotunjimi, astfel încât să nu te accidentezi dacă cumva te lovești de el prin locuință. În ciuda faptului că avem de-a face cu un produs de dimensiuni generoase, purificatorul este relativ ușurel, cântărește doar 8,3 kg, ceea ce îți va permite să îl muți dintr-o cameră în alta fără mari eforturi. Mai mult de atât, în partea de sus, design-ul este realizat în așa fel încât să îți permită să îl apuci ca și cum ai lua o valiză, căci are această parte ce imită o toartă. Alecoair P60 Elite este potrivit pentru a purifica aerul în camere de aproximativ 60 mp, cu o înălțime de 2,5 m, ceea ce înseamnă că face față fără probleme locuințelor cu încăperi mari și generoase. Poate fi folosit și în încăperi de până la 80 mp, însă o să îi scadă puțin eficiența, căci la asemenea dimensiuni reușește să filtreze aerul de până la 3 ori pe oră, în timp ce la 45-60 mp, face trecerea de 4-5 ori.

Deși nu este un produs micuț, aspectul său stylish îl ajută să se integreze destul de ușor într-un decor modern, fin. Panoul de control se regăsește pe latura superioară, unde avem o mulțime de opțiuni, despre care vom detalia puțin mai târziu. Tot în partea superioară, dar mai pe spate, se regăsește grila prin care este scos aerul filtrat. Purificatorul se sprijină pe un suport de dimensiuni generoase, astfel încât să îi confere o stabilitate bună. Dacă sunt animale sau copii în locuință, să nu se clatine la cea mai mică atingere.

P60 Elite este un purificator care și asta datorită sistemului complex de filtrare, format din Pre-Filtru(acesta are rolul de a reține particulele mari, de praf, scame, păr de animale, dar și de a prelungi durata de viață a celorlalte două filtre). Mai avem filtrul TRUE HEPA H13, care se descurcă bine cu microparticulele de praf, acarieni, polen, spori de mucegai, bacterii și virusuri și filtrul Carbon Activ, cel responsabil pentru neutralizarea mirosurilor neplăcute, cum ar fi fumul de țigară sau mirosul de mâncare. La filtrele acestea se mai adaugă și funcția de ionizare ce face ca purificatorul să emită ioni negativi care ajută la împrospătarea aerului, acțiune ce are ca efect o mai bună funcționare a creierului. Și ultima, dar nu cea din urmă, purificatorul beneficiază și de o lampă UV, ce distruge în proporție de 99,99% bacteriile, virusurile, ciupercile sau mucegaiul.

Cu ce vine la bord?

Purificatorul vine echipat cu un panou cu control tactil, complex și intuitiv. Display-ul suficient de mare oferă cu generozitate toate informațiile necesare pentru a te bucura de toate calitățile purificatorului. În primul rând poți selecta modul de funcționare a produsului. În dreapta include și 4 leduri de stare, ce îți indică care este calitatea aerului din încăpere, în baza numărului de particule PM 2,5 care sunt afișate chiar pe centru. Hai să lămurim puțin ce sunt particulele PM 2,5, că poate ați mai auzi în stânga și în dreapta și să știți de ce e bn ca purificatorul să vină cu acest indicator. PM 2,5 sunt particulele din aer cu un diametru sub 2,5 microni, adică aproximativ 3% din diametrul firului de păr. Particulele acestea depășesc cu ușurință bariera gâtului și a nasului și pot ajunge cu ușurință în plămâni sau chiar în sistemul circulator. În cazul unei expuneri prelungite la particule PM 2,5, riscul de a dezvolta boli pulmonare este extrem de mare. Particulele acestea sunt o sursă declanșatoare pentru astm, bronșite, în general pentru bolile respiratorii.

Atunci când este foarte poluat, se aprinde chiar și un led roșu de avertizare asupra acestui aspect. În partea de jos a display-ului poți vedea care sunt opțiunile activate, iar în partea stângă ai 4 trepte de funcționare, iar deasupra se află iconița pentru modul auto, cel în care mie îmi place să țin purificatorul în cea mai mare parte a timpului. Și asta datorită faptului că în felul acesta purificatorul analizează singur calitatea aerului din încăpere și știe când e cazul să tureze motoarele pentru a-l aduce în parametri optimi. Display-ul este încadrat de 6 butoane tactile, ce îți permit controlul manual al purificatorului. Totodată ai posibilitatea să controlezi purificatorul și din telecomandă. Fără prea multe butoane, telecomanda este ușor de folosit chiar și de cei mai puțin familiarizați cu tehnologia.

Cum funcționează?

Dacă îți dorești totuși să te bucuri și de partea Smart a acestui produs, poți instala aplicația Alecoair pe telefon, ce îți oferă câteva opțiuni interesante prin care te poți asigura de la distanța că în locuință ai o calitate a aerului optimă. Aplicația este friendly și ușor de gestionat. Îți oferă două moduri de funcționare a produsului, manual (în caz că vrei să setezi o anumită viteză de funcționare) și modul Auto, prin care purificatorul analizează singur calitatea aerului și este capabil să își regleze viteza ventilatorului, care așa cum spuneam mai devreme are 4 trepte de funcționare. Nu este deloc zgomotos, atâta timp cât aerul este în parametri normali, însă atunci când detectează că începe să scadă calitatea aerului, și device-ul începe să-și tureze motoarele, în funcție de cât este nevoie. Ca idee, chiar dacă ar ajunge la viteza maximă de funcționare, are nevoie doar de câteva minute pentru a filtra aerul din întreaga încăpere.

Tot din aplicație, ai și funcția Child Lock, în caz că ai un prichindel pasionat de lumini și butoane și nu vrei să își facă de cap prin panoul de control.

Pentru folosirea pe timpul nopții, P60 Elite vine și cu modul Sleep, ce îl face să funcționeze fără lumini aprinse și să fie super silențios, astfel încât să nu își facă simțită prezența fizic, ci doar prin beneficiile aduse, și anume un aer curat, care să îți asigure un somn odihnitor.

Poți activa și lampa UV pentru a steriliza aerul. Tot de aici poți seta timpul de funcționare a purificatorului.
Poți activa notificările, pentru a fi informat în cazul în care purificatorul este offline pentru mai mult de 30 minute.

Aplicația poate fi folosită din același cont, de mai mulți membri ai familiei, căci ai funcția de partajare a dispozitivului. Dacă ai întrebări sau sugestii referitoare la funcționarea purificatorului, le poți lăsa din aplicație. Și tot de aici mai poți face și update-urile.

Aplicația este disponibilă atât în App Store, cât și în Google Play. În cazul în care vreți să controlați purificatorul prin comenzi vocale, P60 Elite este compatibil atât cu Google Assistant, cât și cu Amazon Alexa.

Mentenanță

Întreținerea purificatorului nu este complicată deloc. Cam o dată la două săptămâni prefiltrul acesta trebuie spălat sau chiar mai des, dacă situația o cere. O data pe lună va trebui să cureți senzorul de particule, iar în momentul în care indicatorul de schimbare a filtrelor te anunță că ar fi cazul să recurgi la această acțiune, vei avea de înlocuit filtrul HEPA și filtrul de carbon, filtre care costă în jur de 300 lei. Da nu sunt ieftine, dar durata lor de viață este de peste 4320 de ore de funcționare a purificatorului. Să zicem că purificatorul ar fi pus la treabă 16 ore pe zi, ar însemna o durată de viață de aproximativ 9 luni de zile, ceea ce zic eu nu e rău deloc. Și cam atât ar fi la partea de mentenanță.

Preț și disponibilitate

Purificatorul poate fi găsit în oferta magazinului , la prețul de aproximativ

Concluzii

Cât despre experiența mea cu acest purificator, iată ce am sesizat. În primul rând mai puțin praf depozitat pe mobilă și în al doilea, când gătesc, mirosul dispare rapid, iar atunci când ai un open space, acest aspect este foarte important. Așadar Alecoair P60 Elite este un purificator care își face treaba cu eficiență, asigură rapid un aer curat în locuință și un aspect extrem de important pentru mine, este Smart. Mă pot asigura de la distanță că atunci când ajung acasă respir un aer igienizat.

Păreri Pro și Contra

Pro

  • un purificator eficient
  • design plăcut
  • are UV
  • afișează particulele PM 2,5
  • vine cu filtru HEPA și filtru de carbon activ
  • este SMART
  • îndepărtează mirosurile

Contra

  • este măricel

Verdict Gadget-Review.ro

Design - 8.8
Eficiență - 9.7
Aplicație - 9.4
Funcții - 9.3

9.3

O alegere eficientă

Alecoair P60 Elite este un purificator Smart, super eficient, care se ocupă să îți asigure calitatea optimă a aerului.

Shop Now
User Rating: 4.19 ( 2 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.