Allview Viva i7 este una dintre cele mai ieftine modele disponibile pe piață, oferind în schimb o experiență decentă de utilizare pentru un astfel de dispozitiv. Modelul este potrivit pentru persoanele aflate la primul dispozitiv de acest fel sau pentru cele care își doresc să îl folosească pentru activități standard. Tableta poate fi găsită în magazine la prețuri de aproximativ 299 lei (verifică preț actualizat). Raportul calitate-preț este unul decent. Dispozitivul are un ecran IPS pentru redarea calitativă a imaginilor și o performanță bună pentru o utilizare standard. Punctul ceva mai slab este reprezentat de autonomia mai redusă, dar pentru acest nivel de preț nu prea avem ce reproșa. Aspectul general este unul pozitiv, modelul oferind o experiență plăcută de utilizare.
Tableta poate fi găsită și în oferta magazinelor Flanco, Altex și Evomag.
Designul tabletei nu este cel mai atractiv, dar este de remarcat în schimb portabilitatea acestuia. Dimensiunile sale sunt de 110.5 x 9.5 x 193 mm, iar greutatea este de doar 268 de grame. Tableta poate fi ținută cu ușurință într-o singură mână și încape în orice geantă, fiind ușor de purtat peste zi. Carcasa este alcătuită din plastic și este albă în totalitate. Spatele este mat și ușor texturat.
Poze cu tableta
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
Display-ul are 7 inch și beneficiază de tehnologie IPS, având culori vii și un control fluid. Imaginile au o rezoluție de 1024 x 600 de pixeli. Paginile web, cărțile și restul conținutului video se vor vedea foarte bine. Unghiurile de vizualizare sunt destul de bune.
În ceea ce privește performanța, modelul este dotat în primul rând cu un procesor Dual Core Intel Atom de 1.2 GHz. Acesta este însoțit de un chipset video PowerVR SGX544MP și o memorie RAM de 1 GB DDR2. Sistemul de operare este Android KitKat 4.4, așa că vei beneficia de îmbunătățirile aduse interfeței, consumului de energie și toate funcțiile noi. Prin urmare, vei putea să folosești tableta pentru citit, browsing, vizionarea de filme sau fotografii etc. Jocurile fără prea multe cerințe rulează fluid, dar cele mai avansate au lag destul de mare.
Spațiul de stocare este de 8 GB, putând fi extins printr-un card microSD.
La nivel multimedia, camera principală are 2 MP, iar cea secundară este VGA. Sunetul este destul de puternic. Calitatea fotografiilor nu este foarte bună dar, în general, acest tip de dispozitiv nu este folosit pentru fotografii. Apelurile video pe Skype sau alte platforme se vor desfășura la un nivel mediu. Funcția 3G este opțională (nu este inclusă în preț).
În ceea ce privește conectivitatea, vei găsi un port micro-USB pentru alimentare și transferul de fișiere și un port audio pentru căști. Conexiunea la internet se stabilește prin Wi-Fi. Este disponibilă și tehnologia Bluetooth, așa că vei putea transfera rapid fișiere pe alte dispozitive și chiar și pe laptop, fără să mai fie nevoie de cablu, dacă acesta beneficiază la rândul său de tehnologie Bluetooth.
Modelul este dotat cu o baterie de 2500 mAh care oferă o autonomie de aproximativ 3 ore de navigare web. Dacă folosești tableta atunci când nu ești acasă, e bine să ai încărcătorul la tine ca să îi poți face plinul cu energie.
Păreri pro şi contra
Pro:
- elegantă,
- ieftină,
- memorie bună
Contra:
- se descarcă destul de repede
Aici găsești mai multe informații despre acest produs