Apple deschide porțile pentru instalarea aplicațiilor din afara App Store!

O nouă lovitură pentru Apple!

Și tot de la Uniunea Europeană vine. După ce au fost forțați să renunțe la portul lightning, Apple primește o nouă lovitură. Din martie 2024, utilizatorii de iOS, care for face update-ul la iOS 17.4, vor putea instala aplicații nu doar din App Store, ci și din magazine terțe. Noile reglementări vin pe fondul regulamentului DMA(Actul Piețelor Digitale), care obligă compania să-și deschidă porțile și pentru alte aplicații decât cele din propria ogradă.

Și cum bine știm că Apple nu este deschis pentru astfel de schimbări, ce ar însemna reduceri de încasări, evident au anunțat deja și o serie de limitări și piedici pentru dezvoltatori, puse pe seama “siguranței” pentru utilizatorii iOS.

Mai exact Apple a anunțat oficial că 600 de API din iOS vor fi modificate pentru a permite descărcarea aplicațiilor din alte magazine terțe. Utilizatorii de iOS vor putea instala alte magazine de aplicații, de unde își vor putea descărca aplicații gratuite sau plătite.

„Anunțăm astăzi modificări ale politicilor App Store pentru a respecta cerințele Actului privind piețele digitale (DMA) în Uniunea Europeană, în timp ce protejăm utilizatorii europeni de creșterea inevitabilă a riscurilor de confidențialitate și securitate pe care această reglementare o aduce. Prioritatea noastră rămâne să creăm cea mai bună experiență posibilă pentru utilizatorii noștri în UE și în întreaga lume”, a declarat Phil Schiller. „Dezvoltatorii pot afla acum despre noile instrumente și termeni disponibili pentru distribuirea alternativă de aplicații și procesare alternativă a plăților, noi capabilități pentru motoare alternative de browser și plăți contactless, și multe altele. În mod important, dezvoltatorii pot alege să rămână pe aceleași termeni comerciali în vigoare astăzi dacă preferă.”

Potrivit Apple aplicațiile vor fi verificate cu aceeași atenție ca cele din App Store, pentru a nu apărea probleme care ar putea duce la „deteriorarea device-urilor.”

Măsura aceasta vine cu o mulțime de schimbări în bine pentru utilizatori.

Prima ar fi pentru cei ce nu sunt fanii sistemelor de plată Apple Pay. Acum vor avea alternative. Vor putea alege aplicații de banking cu plata prin NFC, își vor putea descărca portofele virtuale, pentru a-și stoca cardurile.

Nu-ți place browser-ul Safari și nici motorul de browsing WebKit? Nicio problemă. În curând vei dispune și de alternative, precum Gecko de la Mozilla sau Blink de la Chromium.

Așa cum era de așteptat, Apple nu putea să accepte aceste măsuri fără să se împotrivească. Mai exact gigantul din Cupertino va încerca să descurajeze instalarea aplicațiilor din magazinele terțe printr-o verificare amănunțită, ba chiar își rezervă dreptul de a bloca instalarea aplicațiilor malware și rularea lor. Mai exact compania susține că este interesată de protejarea utilizatorului.

Măsuri apar și pentru încurajarea dezvoltatorilor să nu părăsească AppStore. Au fost anunțate reduceri de comisioane, însă rămâne de văzut dacă aceștia vor rămâne sau nu fideli magazinului Apple.

Măsurile vor trebui adoptate până în luna martie și vor fi aplicate doar în Uniunea Europeană. Apple motivând că nu va extinde măsurile în alte regiuni, pe motiv de securitate.

Măsurile vor fi adoptate nu doar pentru iOS, ci și pentru macOS, iPadOS, tvOS și watchOS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.