Arctic AK366-4+ – combina frigorifică la preț bun

Arctic AK366-4+ reprezintă o afacere bună datorită faptului că pentru un preț mai mic de 1500 de lei îți oferă o capacitate mare de depozitare, un interior personalizat și un consum bun. Modelul poate fi găsit în magazine la prețul de aproximativ 1199 lei (verifică preț actualizat), Ratele pentru acesta încep din jurul sumei de 45 de lei. Beneficiind de capacitatea mare de depozitare, mai ales a congelatorului, sistemul automat de dezghețare a frigiderului și consumul redus, combina este una dintre cele mai atractive din această categorie de preț. Bineînțeles, putem trece la minusuri faptul că nu beneficiază de un sistem de dezghețare automată și pentru congelator, dar această dotare ar fi ridicat considerabil prețul.

Designul modelului este unul simplu, dar aspectul alb impecabil lasă totuși o impresie bună. În același timp, modelul este unul înalt. Acesta are dimensiunile de 201 x 59.5 x 60 cm. Ușile sunt prevăzute cu mânere verticale pentru o deschidere mai ușoară. Deschiderea standard se face spre dreapta, dar vei putea schimba direcția dacă îți este convenabilă cealaltă parte, întrucât balamalele sunt reversibile. Mânerele și partea de sus a ușii frigiderului sunt argintii.

Poze cu combina frigorifică

Arctic AK366-4+

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

Capacitatea de depozitare este de 331 de litri, fiind destul de mare pentru o familie.

Frigiderul are un volum net de 205 litri și este organizat în 3 rafturi ajustabile din sârmă. Pe ușă vei găsi 4 suporturi de înălțimi diferite. Suportul superior este acoperit, iar cel inferior este prevăzut cu o zonă metalică pentru sprijinul sticlelor. Spațiul interior este astfel destul de personalizat, putând fi reglat în funcție de recipientele pe care le depozitezi. Compartimentele pentru fructe și legume sunt spațioase și alcătuite dintr-un plastic de calitate. Interiorul beneficiază de iluminare, așa că vei avea o vizibilitate bună în orice moment al zilei. Frigiderul este dotat cu un sistem automat de dezghețare, așa că formarea de gheață este eliminată și îl vei putea curăța mult mai ușor.

Congelatorul are un volum net de 126 de litri, fiind mai mare decât media. Acesta este organizat în 4 sertare din plastic transparent rezistent, lucru destul de rar întâlnit, majoritatea modelelor din categoria sa fiind dotate cu doar 3 sertare. Capacitatea de congelare este de 6 kg în 24 de ore, fiind din nou mai mare decât media. Congelatorul nu beneficiază și el de un sistem automat pentru dezghețare, dar acest lucru este de înțeles dacă avem în vedere prețul. Va trebui să îl dezgheți manual de 2-3 ori pe an.

Combina are drept accesorii o tavă pentru gheață și un suport pentru ouă.

La nivel tehnic, aparatul are un compresor și folosește agentul de răcire R600a. Garniturile sunt dotate cu un sistem antibacterian care să țină mucegaiul și bacteriile la distanță. Termostatul este reglabil, iar autonomia fără curent este de 18 ore. Alimentele vor fi păstrate în siguranță în acest interval, la fel ca și cum aparatul ar fi funcționat normal.

Combina se încadrează în clasa de eficiență energetică A+, așa că are un consum redus. Consumul anual este de 311 kwh. Garanția este extinsă, fiind de 3 ani.

Păreri pro şi contra

Pro:

  • design elegant,
  • clasa de eficiență energetică A+,
  • preț accesibil

Contra:

  • nu dispune de sistem de răcire NO FROST

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Ușurință în utilizare - 8.1
Design - 8.2
Performanțe - 7.9

8.1

O alegere inspirată

Arctic AK366-4+ este o combină frigorifică ce asigură un raport calitate-preț avantajos, așa că poate fi considerată o alegere excelentă.

Vezi detalii
User Rating: Be the first one !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.