O accesăm zilnic, de mai multe ori, pentru a fi la curent cu noutățile, cel puțin asta avem impresia, dar Facebook nu ne mănâncă doar timpul, ci și bateria telefonului. Iar teoria aceasta este confirmată de testele efectuate de câțiva utilizatori.
Spre exemplu, cei de la Guardian au șters aplicația de Facebook din telefon și au constatat că bateria terminalului mobil ține cu 20% mai mult. Experimentul s-a realizat pe un Nexus 6P.
Același experiment a fost făcut și de către cei de la Reddit, doar că aceștia au folosit un LG G4 pentru teste. Concluzia? Aplicațiile de pe mobil se încărcau cu 15% mai repede.
Dacă totuși consideri că nu poți renunța la rețeaua de socializare, atunci alege să deschizi Facebook-ul din browserul de internet. În felul acesta autonomia telefonului va crește cu câteva procente semnificative.