Un uscător de rufe este un electrocasnic din ce în ce mai căutat pentru utilitatea incontestabilă. După ce spălăm rufele, ar fi ideal să le putem usca într-un timp scurt şi să le aranjăm mai apoi în dulapuri, la locul lor. Astfel nu o să mai ţinem baia sau balconul ocupat mereu cu haine la uscat şi o să le putem folosi imediat după ce acestea s-au uscat, într-un timp foarte scurt comparativ cu uscarea naturală. Un uscător de rufe special, cu un consum energetic foarte mic, programe variate şi o capacitate mare de uscare este Beko DPY8506GXB1. Ca şi preţ, trebuie să investești ceva mai mult, aproximativ 3399 lei(verifică preț actualizat), dar specificaţiile tehnice sunt pe măsură. Ce mulțumește cu adevărat este consumul de energie redus şi varietatea de programe de uscare. De asemenea, capacitatea de încărcare de 8 kg este potrivită pentru orice familie, oricât ar fi de numeroasă, iar funcţiile speciale te vor încânta la fiecare ciclu de uscare pentru că hainele vor fi ca noi.
Uscătorul poate fi găsit și în oferta magazinului Altex.
Designul său este unul slim în comparaţie cu alte uscătoare de rufe, și spunem acest lucru pentru că are dimensiuni de 84.6 x 59.5 x 60.9 cm. Atunci când o să încarci uscătorul, o să vezi că se încarcă foarte uşor pentru că are un hublou cu o deschidere generoasă, iar încărcarea este una de tip frontal. Alegerea programului de uscare şi a diferitelor funcţii se vor face rapid şi uşor datorită panoului de control, mai exact, cu ajutorul butonului rotativ din dotare. Afişajul LCD este şi el de un mare ajutor pentru că permite alegerea funcţiilor şi indică timpul rămas până când programul se va termina.
Poze cu uscătorul de rufe
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
Faptul că alegerea acestui uscător de rufe este una înțeleaptă se datorează și consumului de energie electrică foarte redus. Prin urmare, în programul standard are un consum de 1.42 kWh, lucru care îl face să se încadreze în clasa de eficienţă energetică A+++, cea mai bună de până acum. Clasa de eficiență la uscare este şi ea una deosebită, A, ceea ce înseamnă că rufele se vor usca mai rapid decât îți imaginezi. Pe de altă parte, poluarea fonică nu este de luat în considerare pentru că acest model atinge un nivel de 65 dB la centrifugare.
Programele de uscare sunt potrivite pentru orice dorești să usuci, indiferent de ţesătură. Din cele 16, o să-l alegi pe cel potrivit pentru hainele de la uscat, având la dispoziţie programul bumbac, jeans, lână, sintetice, delicate şi programul mixt. O să mai ai la dispoziție şi programele Baby Protect, Cămăşi şi Împrospătare, fiecare dedicat pentru anumite încărcături.
Totodată, funcţiile speciale sunt de un real ajutor pentru rezultate deosebite, fiind vorba aici de reglarea nivelului de uscare, programarea întârziată şi sistemul de uscare prin pompa de căldură. În plus, vine cu sistem de siguranţă împotriva copiilor, dar şi indicator pentru curăţare filtru, indicator curăţare condensator şi indicator sertar colector apă. Atunci când programul se va finaliza, o să fii anunţat prin semnalizare acustică pentru a şti exact când vei putea scoate hainele din uscător.
Păreri pro şi contra
Pro:
- capacitate de încărcare mare
- consum de energie electrică redus
- programe multiple care acoperă toate nevoile
Contra:
- preţ puţin cam mare
Aici găsești mai multe informații despre acest produs