Top 5 cele mai bune căști wireless! Cum le alegi?

căști wireless

Muzica ne unește, ne ajută să creăm noi legături cu persoanele recent cunoscute și, de asemenea, ea ne relaxează atunci când o stare de tensiune pune stăpânire pe noi. Astfel, căștile au devenit tot mai populare, ele oferindu-ne posibilitatea de a asculta muzica preferată fără să-i deranjăm pe alții, în timp ce facem curat, când plecăm spre muncă sau atunci când alergăm.

Dat fiind că sunt tot mai apreciate și mai căutate, atât în rândul pasionaților de hard bituri, tinerilor adolescenți, dar și în rândul adulților ce au trecut de prima tinerețe, cum alegi cele mai bune căști, mai ales dacă ești un amator când bine vorba de gadgeturi și electronice. În primul rând poți opta între două variante, cele care se introduc în urechi și cele care se pun pe cap și-ți acoperă urechile. Totodată, avem două variante și când vine vorba de conectivitate, cu cablu sau wireless. Și pentru că suntem tot mai comozi și mai obsedați să scăpăm de fire, cele wireless câștigă tot mai mult teren.

Și pentru că ne plac lucrurile simple, iată ce trebuie să știi despre căștile wireless:

1.  În ceea ce privește tipul, dacă ne referim la cele ce se introduc în urechi acestea sunt ideale pentru cei care nu au foarte mult spațiu la dispoziție, în special femeile fiind cele care se orientează către un astfel de model. Totodată sunt și mai discrete. Cu toate acestea, dacă nu sunt din materialele de calitate, aceste căști au tendința de a ieși din ureche, însă nu și dacă sunt prevăzute cu cârlige flexibile. Modele clasice de căști (clasice prin aspect, nicidecum prin calitatea sunetului redat) sunt extrem de atrăgătoare prin design și culorile pe care le pot prezenta. În ciuda faptului că pot fi extrem de performante atunci când vorbim de claritatea sunetului și de experiența trăită în momentul în care le pui în funcțiune, acest tip de căști s-ar putea pentru unii să fie incomode, datorită dimensiunii.

2. Un alt aspect pe care trebuie să-l iei în considerare atunci când vrei să-ți cumperi căști wireless este capacitatea acestora de a propaga sunetul, precum și cât de bune izolatoare sunt la zgomotul din jur. Ar fi neplăcut să trebuiască să dai volumul la maxim pentru a acoperii zgomotul de fundal. În plus nu este nici foarte sănătos și sigur să faci asta, mai ales atunci când traversezi o stradă. Din acest punct de vedere, al izolării sunetului extern, căștile care se introduc în ureche par să fie mai bine cotate, însă nici cele care se poartă pe cap nu se lasă mai prejos. Modelele care te fac să scoți un pic mai mulți bani din buzunar sunt prevăzute cu un burete ce acoperă marginile căștii tocmai în vederea diminuării zgomotului din jur, dar și pentru un confort sporit pentru urechi.

3. Cel mai simplu ar fi să ai posibilitatea să testezi căștile, indiferent de model sau conectivitate. În felul acesta îți poți face o idee despre ce înseamnă să le porți pe cap sau în urechi, cât de clar este sunetul redat și cum se comportă atunci când ești înconjurat de zgomot.

Am realizat un și top cu 5 căști wireless ce merită atenția ta:

1. A+ SBH1 sunt disponibile în varianta de culoare neagră sunt foarte atrăgătoare prin prisma designului, dar și prin claritatea sunetului redat. Acest model se conectează prin intermediul tehnologiei Bluetooth și are o rază de acțiune de până la 10 m, putând funcționa, fără a avea nevoie de o realimentare a bateriei, până la 700 de ore în modul standby. Totodată, acestea performează excelent, chiar și atunci când zgomotul de fundal este mult prea ridicat, claritatea sunetului redat fiind impecabilă. Nu în ultimul rând trebuie menționat și faptul că aceste căști se pot plia astfel încât să ocupe cât mai puțin spațiu în genată sau în rucsac.

A+ SBH1

Vezi în magazin

2. E-Boda The Beat 2000 sunt fără niciun fel de contestație foarte arătoase, iar avantajul lor este că pot fi conectate la orice dispozitiv dotat cu tehnologia Bluetooth. Experiența utilizări acestui model de căști ești similară cu cea din timpul unui concert live. Ești doar tu și muzica preferată, fără niciun alt sunet care să te disturbe de la plăcerea ta nevinovată.

E-Boda The Beat 2000

Vezi în magazin

3. Logitech H800 ne-au plăcut atât din prisma faptului că au o baterie a cărei autonomie este de 6 ore, cât și datorită faptului că au încorporat un egalizator pentru sunet. Astfel, în timpul unei conversații poți reduce volumul extrem de confortabil. Cu privire la conectivitate nici acest model nu întâmpină dificultăți atâta timp cât dispozitivul selectat este dotat cu Bluetooth. Totodată, trebuie menționat că raza sa de acțiune este de 12 m.

Logitech H800
Vezi în magazin

4. Discrete și colorate căștile A+ SBI1 sunt unele dintre cele mai accesibile modele când vine vorba de cost, fără însă a face rabat de la calitate. În plus, pentru faptul că sunt dotate cu un cârlig flexibil ce permite prinderea după urechi, sunt foarte confortabile în orice moment, fie că faci jogging sau exercițiile de rutină, cu atât mai mult cu cât clasicele cabluri sunt absente. Ceea ce mai trebuie spus despre acest model de căști este că bateria se încarcă destul de rapid, în maxim 2 ore.

A+ SBI1
Vezi în magazin

5. Ultimele, dar nu cele din urmă sunt căștile audio cu banda Sony MDRHW700DS. Incluse în categoria premium, acestea redefinesc sunetul, oferindu-i standarde de neimaginat, iar asta datorită surroundului virtual 9.1 canale. Este ca și cum ai asculta muzică la un sistem cu sunet surround ce utilizează mai multe boxe, iar asta neîntrerupt timp de 12 ore.

Sony MDRHW700DS

Vezi în magazin

Aici găsești și alte modele interesante.

Un comentariu

  1. Eu vreu Fata care poarta căștile.Doar fata?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.