După cum ai văzut și în titlul acestui material astăzi vorbim despre un telefon care deja se află pe piață de câteva luni, dar abia acum am reușit să îl testăm. Și adevărul este că nu doar am vrut să îl testez, ci chiar să fac un upgrade de la al meu Pixel 6 Pro.
Puțin context…
Deși pe internet am văzut foarte multe materiale în care telefonul acesta era lăudat, eu o să vă împărtășesc care a fost experiența mea cu el săptămâna aceasta, și cu bune și cu rele, așa cum v-am obișnuit aici pe canal, pentru că mi se pare important să știți la ce să vă așteptați atunci când comandați unul. Mai ales că nu vorbim de un telefon care se găsește la fel de ușor ca celelalte și asta pentru că nu avem un magazin oficial în România.
Din start vreau să vă spun că nu am plecat la drum cu impresia că Google a rezolvat toate neajunsurile de la generația anterioară, deci cumva mi-am setat niște așteptări zic eu cât de cât realiste și cu toate acestea telefonul se va întoarce în magazin. Pentru mine nu este ceea ce trebuie, cel puțin nu deocamdată. Și-o să înțelegi în cele ce urmează de ce spun asta.
Fiind un utilizator a 3 generații de Pixel, e clar că ceva îmi place în mod deosebit la aceste telefoane din moment ce le-am ales de atâtea ori. Evident nu e vorba de design, căci Google pe parte de estetică nu a excelat niciodată. Să spunem totuși că în ultimii doi a reușit să mai lucreze puțin la acest aspect și să realizeze telefoane ceva mai comerciale și atractive. Ceea ce Google face foarte bine are legătură cu camera telefoanelor și felul în care prelucrează imaginile din soft, astfel încât să redea o cantitate imensă de detalii chiar și în condiții slabe de luminozitate sau atunci când vine vorba de subiecte în mișcare, ceea ce puține telefoane sunt cu adevărat capabile să facă. Având în vedere că eu realizez extrem de multe fotografii, aceasta a fost calitatea principală a telefonului care m-a determinat să-l achiziționez.
Câteva detalii despre Google Pixel 7 Pro
Bun, dar hai să începem cu începutul și o să-ți spun că telefonul seamănă destul de mult cu generația anterioară. Același spate lucios, protejat cu sticlă Gorilla Glass Victus, unde doar partea de camere aduce se modifică puțin, cât să îți dai seama că ai de-a face cu o nouă generație de telefoane. În continuare telefonul este un aspirator de amprente. L-am protejat din prima clipă cu husă și folie. Fiind un telefon destul de mare și solid am vrut să elimin riscul unui accident. Este un telefon grosuț, mai gros decât alte telefoane high-end care mi-au trecut prin mână, dar având ecranul rotunjit pe margini, oferă un grip bunicel și maschează cumva grosimea de 8,9 mm.
În rest avem aceeași ramă de aluminiu, butoanele rămân pe aceleași poziții, adică inversată față de ceea ce vedem la majoritatea telefoanelor. Ai la îndemână butoanele pentru volum, iar deasupra butonul power. Display-ul este tot un LTPO AMOLED de 6,7 inch cu rezoluție 1440 x 3120, ce redă bine culorile, cu un contrast bun, este suficient de luminos. Oferă suport HDR 10+ și are o rata de refresh adaptabilă între 60 și 120 Hz, cpe care o poți activa din Develloper Options astfel încât să vezi în timp real acest aspect. Ce nu mi-a plăcut aici, este faptul că în continuare ca și la generația anterioară, ecranul sună a gol, ceea ce nu te-ai aștepta când vine vorba de un telefon atât de scump. Cât despre cititorul de amprentă parcă este o idee mai rapid decât pe Pixel 6 Pro și aș spune că nu am mai sesizat problemele de funcționare.
Ceva îmbunătățiri la partea de hardware
La partea de hardware, Google Pixel 7 Pro vine echipat cu a doua generație de procesoare Tensor, realizate in house de Google în colaborare cu Samsung, un octa core cu 2 nuclee Cortex-X1, pe 5 nm, ce are rolul de a îmbunătăți performanțele camerei, astfel încât rezultatele să fie de-a dreptul impresionante. Procesorul X1 primește un upgrade de la 2,80 GHz la 2,85 GHz. Telefonul vine cu 8 sau 12 GB de RAM și în variantă de 128, 256/512 GB de memorie internă. Eu am ales versiunea de 128 GB, unde sistemul de operare ocupă 14 GB. Placa video este una nouă, avem un Mali-G710 MP7 ce se descurcă grozav pe parte de grafică.
Din păcate telefonul încă se încinge destul de mult și nu doar atunci când te joci jocuri cu o grafică mai avansată.
Vine cu Android 13 la bord și un plus aici ar fi faptul că telefoanele Google sunt primele device care primesc update-uri, iar experiența Android este grozavă. Ai un Android curat, fără aplicații inutile fără personalizări deranjante cum vezi la alte telefoane. Ce trebuie să știi este că telefoanele Pixel vin chiar cu anumite funcții exclusive, căci ele nu se regăsesc pe alte telefoane, de exemplu această funcție, ce îți permite ca prin dubla atingere a logo-ului de pe spate să accesezi lanterna telefonului sau să realizezi o captură de ecran.
Customizarea inteligentă este interesantă, culorile interfeței schimbându-se în funcție de wallpaper, ai google wallet la îndemână, mai exact îți apare în meniul de control, unde poți adăuga câte carduri îți dorești pentru plata cu cardul și nu numai. Îți poți adăuga și bilete de avion sau bilete la concert, astfel încât să îți poți gestiona cu ușurință toate aceste informații.
Camera excelează
Da, știe să realizeze fotografii wow. Așa cum spuneam la început acesta este și motivul pentru care l-am achiziționat. Până mai ieri ocupa locul al doilea în clasamentul celor de la DXomark, imediat după Huawei Mate 50 pro, acum a alunecat pe locul 3, căci a intrat în clasament noul Honor Magic 5 Pro. Pixel 7 Pro, telefonul de anul trecut este cel care a făcut un upgrade în adevăratul sens pe smartphone-urile Pixel. Pixel 7 Pro primește aceeași cameră principală, doar că de data aceasta autofocusul este și el prezent. Ca idee vorbim de un telefon ce vine ca și anul trecut cu un ansamblu de 3 senzori pe spate: cel principal de 50MP, cu 4 pixeli care se combină într-unul, iar rezultatul – fotografii la 12,5 MP super detaliate. Senzorul ultrawide de 12 MP, ce pare o idee mai wide față de cel de anul trecut, iar cel de-al treilea senzor este unul de 48 MP, ce realizează fotografiile tot la 12,5 MP, ca și ceilalți 2 senzori, asta în ciuda faptului că senzorii au dimensiuni diferite.
Cel din urmă senzor oferă și zoom 5x și are o deschidere focală f/3.5. Fotografiile sunt pline de detalii, procesarea lor se face în timp real, astfel încât să se ajungă la rezultatele acestea spectaculoase. Și dacă în condiții optime de luminozitate cam orice telefon de actualitate face față, puține reușesc să suprindă cu claritate copiii și animalele. Pixel 7 Pro este unul dintre telefoanele care se descurcă impresionant la acest capitol, după cum se poate vedea în aceste imagini. POrtretele sunt destul de bine realizate, mai ratează câte o șuviță răzleață de păr, dar în mare parte se descurcă bine. Chiar și în condiții de luminozitate scăzută, telefonul reușește fotografii pline de detalii. Afară era întuneric beznă, doar câteva luminițe din loc în loc și cu toate acestea, telefonul s-a descurcat să surprindă ceea ce cu ochiul liber nu se vedea. Așadar la partea de fotografie, telefonul excelează.
Autonomie
În ceea ce privește autonomia, Pixel 7 pro vine cu o baterie de 5000 mAh, o idee mai mică față de cea de anul trecut de 5003 mAh, ce îi asigură o autonomie cam de o zi de utilizare pentru o utilizare normal. În cazul în care ești genul de utilizator care își desfășoară activitatea și pe telefon, te mai și joci, mai asculți și un podcast și mai folosești și waze-ul atunci s-ar putea ca cei 5000 mAh să fie insuficienți pentru o zi completă de utilizare. Telefonul vine și cu încărcare wireless la 23W, însă am observat că atunci când îl pun la încărcat în mașină cu waze-ul, telefonul se descarcă mai repede decât este capabil să se alimenteze wireless, asta deși folosesc un încărcător wireless de mașină cu încărcare la 15W. La un moment dat ajunge să se încingă destul de mult și în cazul în care vrei să îi folosești camera, apare un mesaj pe ecran prin care ești informat că s-a încins prea tare telefonul pentru a folosi aplicația.
De ce nu am putut trece pe Pixel 7 Pro? Experiența mea cu telefonul
Și dacă peste toate aceste neajunsuri să spunem că aș fi putut să trec, cel mai tare m-a deranjat la Pixel 7 Pro faptul că are o problemă cu funcția de bază a unui telefon, apelarea. În decurs de o săptămână am ratat peste 30% din apeluri și în anumite momente mi-era imposibil să apelez. Pur și simplu nu apela, fie era ca și cum mă aflu într-o zonă fără semnal. Dacă inițial m-am gândit că poate am fost eu ghinionistă și am primit un telefon cu defecte, am început să caut pe internet și am găsit destul de mulți utilizatori care se plângeam de treaba asta. Ori în condițiile acestea chiar nu pot păstra un telefon, oricât de mult mi-ar plăcea fotografiile pe care le realizează.
Așadar experiența mea cu ultimul flagship Google nu a fost ce trebuie. Pentru 3800 lei consider că mai este de lucrat la el, că anumite probleme sunt inacceptabile, cum este cea cu apelarea. Vorbim de funcția de bază a unui telefon, indiferent de prețul lui. Cu atât mai mult la standardele acestea. Sper totuși ca Google să rezolve aceste bug-uri de pe generația actuală, iar la finalul anului acesta să primim un telefon așa cum trebuie, un vârf de gamă care să exceleze nu doar pe parte de cameră, ci și în celelalte aspecte.
Din feedback-ul primit la materialul video, am văzut că sunt și utilizatori mulțumiți de telefon, care n-au întâmpinat problemele peste care am dat eu. Prin urmare, înțeleg că e un fel de loterie, unii primesc unități care funcționează ok, iar alții primesc telefoane cu care nu se pot descurca să sune atunci când au nevoie…