Gorenje D754BJ – uscătorul de rufe cu multe avantaje

Uscătorul de rufe este un aparat electrocasnic ce ne ajută să ne uscăm într-un timp foarte scurt hainele şi să alegem a purta de fiecare dată îmbrăcămintea dorită. Un alt avantaj al uscătorului de rufe este şi faptul că, odată achiziţionat, vom renunţa la uscătorul de rufe clasic ori la sârmele din curte sau de pe balcon. Dacă doreşti să beneficiezi de aceste avantaje, Gorenje îţi oferă modelul D754BJ, un uscător de rufe de o capacitate de încărcare numai bună pentru o familie numeroasă, dar şi pentru situaţiile în care ai de uscat doar câteva haine. Dacă doreşti să îţi uşurezi munca şi să scapi de grija hainelor puse la uscat, atunci achiziţia uscătorului de rufe Gorenje D754BJ este o alegere oportună. Îl poţi achiziţiona din magazinele de profil sau din mediul online, de pe site-urile specializate, la un preţ de aproximativ 1700 lei (verifică preț actualizat). Trebuie să mai ştii că aparţine clasei de eficienţă energetică B, o clasă nu cea mai bună, dar acceptabilă, iar nivelul de zgomot la centrifugare de 65 dB este unul ce este în aceeaşi măsură ca şi a principalilor competitori. Tot ce mai ai de făcut este să te gândeşti la alegerea acestui uscător ca şi la o oportunitate.

Designul său modern este dat de display-ul cu afişaj LED care ne indică informaţii cu privire la programul ales, dar şi la timpul de uscare. Pe partea opusă display-ului se află butonul de selectare a programelor de uscare în funcţie de hainele pe care le avem. Dimensiunile de 85 x 60 x 60 cm şi greutatea de 38 kg trebuie să le cunoşti pentru a-i găsi locul potrivit în baie sau în spaţiul special destinat. Încărcarea este una de tip frontal şi capacitatea de încărcare este de 7 kg.

Poze cu mașina de spălat

Gorenje D754BJ

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

În ceea ce priveşte detaliile tehnice, este necesar să cunoşti că diametrul hubloului este de 35 cm şi se deschide la 180 grade, fapt ce îţi va uşura încărcarea cu hainele pe care doreşti să le usuci. Tamburul este unul rezistent, din inox, şi are un volum de 117 litri ce asigură uscarea într-o singură repriză a conţinutului uscătorului şi atunci când este plin. Pentru a-ţi usca în bune condiţii toate hainele, modelul Gorenje dispune de senzorul de umiditate care nu doar simte când hainele sunt suficient de uscate şi opreşte programul, ci vei avea şi un consum mai mic de energie.

Pentru a usca hainele, trebuie să ai în vedere şi materialul din care sunt fabricate pentru a alege unul din programele puse la dispoziţie şi anume programul bumbac lână, sintetice, delicate ori programul mixt. Pentru a usca haine mai groase, ai la dispoziţie şi programul XL. Printre funcţiile cele mai importante se numără şi funcţia anti-şifonare şi cea de control al supraîncălzirii, dar şi detectarea automată a cantităţii pentru a evita cazurile în care punem o greutate mai mare sau foarte mică de haine.

Pentru întreţinerea curentă, uscătorul de rufe vine cu filtrul auto-curăţare, dar şi funcţia de oprire şi adăugare, iar pentru a avea hainele uscate, atunci când ne dorim, vine în ajutor posibilitatea de programare întârziată a aparatului. Alte funcţii sunt cea de siguranţă împotriva copiilor sau funcţia de reglare a consumului.

Păreri pro şi contra

Pro:

  • Preţ atractiv
  • Capacitate mare de încărcare
  • Design modern

Contra:

  • Clasa de eficienţă energetică B

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Design - 8.8
Performanțe - 8.3
Ușurință în utilizare - 8.4

8.5

O alegere eficientă

Gorenje D754BJ este un uscător de rufe eficient ce te va scăpa de ineficienta sarcină de a intinde rufele pe culme la uscat.

Vezi detalii
User Rating: 1.95 ( 4 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.