Pentru cei care își caută o combină frigorifică nouă, au un buget mai restâns și vor să beneficieze de calitatea cea mai bună în raport cu acesta, modelul Heinner HC-249A+ merită toată atenția. Având un preț sub 1000 de lei, modelul este unul dintre cele mai accesibile de pe piață. Mai exact prețul ei ajunge la aproximativ 900 lei (verifică preț actualizat). Prețul este unul mai mult decât atractiv, mai ales dacă ne uităm la dotările combinei. Aceasta are, în primul rând, o capacitate de depozitare mai mult decât suficientă pentru a face față unei familii. Apoi, congelatorul dispune de un sistem automat pentru decongelare, ceea ce îi oferă un avantaj clar față de multe alte modele.
Nu în ultimul rând, combina are un consum energetic redus, contribuind la economia familiei pe termen lung. Pentru cei care își doresc să cumpere combina în rate, acestea încep undeva de la 30 de lei pe lună. În concluzie, combina are un raport calitate-preț excelent și este ideală pentru cei care au nevoie să își schimbe vechiul frigider cu unul nou.
Designul combinei este unul standard, aceasta fiind disponibilă pe alb și având mânere orizontale integrate. Deschiderea ușilor se face, în mod standard, spre dreapta, dar acestea sunt reversibile, așa că direcția de deschidere se poate schimba. Combina are dimensiunile de 180 x 55.4 x 56.6 cm, încadrându-se perfect în orice spațiu, indiferent dacă este vorba de bucătărie sau hol.
Poze cu combina frigorifică Heinner HC-249A+
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
Frigiderul se află în partea de sus a combinei, iar congelatorul în partea de jos. Volumul total net este de 249 de litri, combina fiind destul de încăpătoare.
Frigiderul este organizat în 3 rafturi din sticlă rezistentă și este prevăzut și cu un compartiment din plastic transparent pentru fructe și legume. Pe ușa frigiderului sunt dispuse 4 rafturi din plastic care permit depozitarea de sticle și recipiente de diferite mărimi. Frigiderul are o capacitate de 179 de litri.
Congelatorul este organizat și el în 3 compartimente din plastic transparent. Compartimentele sunt încăpătoare. Cel mai mare compartiment este plasat în partea de jos, iar celelalte două de deasupra au o capacitate egală. Este de remarcat faptul că este disponibil sistemul automat pentru decongelare, ceea ce scutește utilizatorul de realizarea periodică a acestei activități destul de neplăcute. Congelatorul are o capacitate de 70 de litri.
Combina frigorifică dispune de un termostat reglabil și se încadrează în clasa climatică N-ST. Refrigerentul folosit este R600. Heinner HC-249A+ are un nivel scăzut de zgomot. Acesta atinge valoarea de doar 43 dB, combina de-abia făcându-și simțită prezența.
Consumul reprezintă un aspect important pentru orice cumpărător, iar modelul de față stă destul de bine și la acest capitol. Combina se încadrează în clasa de eficiență energetică A+, având un consum foarte redus. Consumul energetic anual este de doar 257 kWh.
Modelul are o garanție de 2 ani. Multe dintre magazine oferă, în ultima perioadă, contra cost, posibilitatea de a extinde garanția produselor electronice, așa că vei putea să îți asiguri combina pentru o perioadă mai mare dacă îți dorești acest lucru.
Păreri pro şi contra
Pro
- aspect elegant,
- preț mic,
- clasa de eficiență energetică A+
Contra:
- nu are sistem de răcire No Frost,
Aici găsești mai multe informații despre acest produs
Verdictul Gadget-Review.Ro
Design
Capacitate
Consum
Heinner HC-249A+ este una dintre cele mai ieftine combine frigorifice de pe piață, echipată cu destul de multe dotări, ceea ce îi conferă un raport calitate-preț excelent.