Huawei FreeArc – Îmbinarea perfectă între confort și sunet de calitate

În ultimii ani, căștile au devenit accesorii de nelipsit nu doar pentru gammeri și cei ce lucrează la birou, ci pentru majoritatea utilizatorilor de smartphone-uri, iar ele s-au adaptat atât de bine, nevoilor fiecărui tip de utilizator, încât astăzi avem pe piață o gamă atât de variată de căști, ce poate satisface chiar și cel mai pretențios utilizator.

Să fie in ear, over ear sau open ear?

Ultima variantă de căști este cea mai nouă, iar Huawei a introdus-o în gama sa în urmă cu 1 an, atunci când aduceau pe piață căștile Huawei FreeClip, căști ce au atras atenția prin designul lor inovator.

Ei bine anul acesta, Huawei introduce în scenă o nouă pereche de căști open ear, mai stylish, mai confortabile și mai ales – super accesibile. Este vorba de Huawei FreeArc, un nou model de căști ce adoptă un design cu cârlig care se mulează în jurul urechii, asigurând o fixare stabilă și un confort sporit, ideal pentru activități fizice intense. Când am primit căștile la test, am fost curioasă dacă acestea pot oferi echilibrul perfect între calitatea audio, confort și conștientizarea mediului. După două săptămâni de utilizare, iată la ce concluzie am ajuns.

Unboxing

Căștile vin într-o cutie albă, mică, finuță, în stilul caracteristic Huawei, însoțite de un Quick start Quide și atât. Mi-ar fi plăcut aici, să găsesc și un cablu USB-C pentru alimentarea lor.

La prima vedere, Huawei FreeArc impresionează prin designul lor deschis și modern. Căștile au o formă ergonomică, cu linii curbe în formă de „S”, menite să reducă presiunea asupra urechii și să ofere o potrivire sigură și confortabilă. În testele mele, căștile au rămas la locul lor indiferent de mișcările efectuate, ceea ce le face ideale pentru sportivi sau pentru cei care duc un stil de viață activ.

Design și confort: O experiență de purtare revoluționară

Primul lucru care m-a impresionat la FreeArc a fost cât de ușoare și confortabile sunt. Fiecare cască cântărește doar 8,9 g. Am pus căștile pe urechi și, sincer, am uitat că le port. Designul open-ear cu linii curbate în formă de „S”, care le face să se muleze în jurul urechii pentru o fixare sigură și confortabilă, elimină complet senzația de presiune pe urechi, lucru pe care l-am apreciat mai ales în zilele lungi de lucru. Acest design ergonomic, nu doar că asigură stabilitate în timpul utilizării, dar permite și conștientizarea mediului înconjurător, fiind ideal pentru activități în aer liber sau pentru cei ce doresc să rămână atenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Bazându-se pe analiza a peste 10.000 de curbe ale pavilionului urechii, designul C-bridge al FreeArc oferă o potrivire naturală și confortabilă. Acest design este completat de utilizarea unui aliaj de memorie Ni-Ti de 0,7 mm, cunoscut pentru durabilitatea și flexibilitatea sa, permițând căștilor să se adapteze diferitelor forme ale urechii. În plus, 81,5% din suprafața căștilor este acoperită cu silicon lichid de 35A, un material prietenos cu pielea, utilizat frecvent în domeniul aerospațial și medical, asigurând astfel un confort de lungă durată. Practic poți trage de ele, le poți îndoi cât vrei și tot revin la forma inițială, ele fiind proiectate să reziste la peste 20.000 de îndoiri.

Designul triunghiular optimizat la 140° pentru o fixare sigură

Pentru a preveni alunecarea în timpul activităților fizice, FreeArc utilizează un design triunghiular optimizat la 140°, care echilibrează greutatea și asigură o fixare stabilă pe ureche.

Finisajul metalic mat oferă un aspect modern și elegant. Se simt și arată premium. Căștile vin în 3 nuanțe: verde, negru și gri, așa cum sunt și cele pe care le-am primit noi la test. Sunt și foarte igienice. Dat fiind că nu mai intră în canalul auditiv, nu mai au manșoane pe care să trebuiască să le igienizezi sau să le schimbi fiindcă s-au degradat. Lipsa contactului direct cu interiorul urechii minimizează disconfortul și posibilitatea apariției iritațiilor sau infecțiilor, asigurând o experiență de ascultare mai sănătoasă și mai confortabilă.

Dacă până acum eram obișnuiți cu o carcasă de tip ou, de data aceasta căștile vin într-un case dreptunghiular, cu închidere magnetică. Acestea sunt fixate bine în locașurile lor, iar magneții puternici le împiedică să alunece din case. Poziția lor nu ai cum să o încurci, căci respectă forma urechii, ceea ce le face ușor de poziționat. În plus vin cu certificare IP54, ceea ce înseamnă că rezistă la transpirație sau stropi. De asemenea, căștile sunt dotate cu microfoane rezistente la apă, care asigură o calitate bună a apelurilor chiar și în condiții meteorologice nefavorabile sau în timpul antrenamentelor intense. Am testat această funcție în timpul unei ploi ușoare și am fost plăcut surprins de claritatea apelurilor.

Odată deschis case-ul, căștile se activează și se conectează în mod automat la orice device pe care îl vor recunoaște în apropiere.

Designul open-ear al FreeArc permite utilizatorilor să se bucure de o fidelitate audio ridicată fără a izola complet sunetele ambientale. Această caracteristică este deosebit de utilă în mediile urbane aglomerate sau în situațiile în care este necesară atenție sporită la mediul înconjurător, permițând ascultarea muzicii sau purtarea de conversații fără a pierde contactul cu realitatea înconjurătoare.

Autonomie

În ceea ce privește autonomia, fiecare cască este echipată cu o baterie de 55 mAh, iar carcasa de încărcare dispune de o baterie de 510 mAh. În testele mele, căștile au oferit o autonomie de aproximativ 7 ore de redare continuă, iar carcasa a permis încă trei încărcări complete, ceea ce se traduce într-o autonomie totală de aproximativ 28 de ore. Încărcarea se realizează prin intermediul portului USB-C, iar o încărcare completă durează aproximativ 1,5 ore.

Sunet

Căștile Huawei FreeArc oferă o experiență audio de înaltă calitate, datorită certificării audio Hi-Res, care asigură o fidelitate superioară a sunetului, păstrând integritatea înregistrării originale de studio.

Deși designul open-ear poate limita percepția bass-ului profund specific căștilor in-ear, FreeArc compensează printr-un algoritm dinamic de bass și o structură acustică simetrică, oferind un sunet echilibrat și natural.

Aplicația Ai Life

De împerecheat se împerechează ușor cu orice device prin Bluetooth, atât cu cele pe Android, cât și cu cele pe iOS. Deschizi capacul, apeși lung butonul lateral și le împerechezi cu device-ul dorit. Evident, în cazul în care le conectezi la un device din ecosistemul HUAWEI, căștile vor putea fi împerecheate și mai ușor, afișând un pop-up pe care îl vei revedea la fiecare reconectare. Acest pop-up afișează și starea bateriei, pentru căști, cât și pentru case.

Eu le-am conectat atât cu un Samsung Galaxy S23 Ultra, cât și cu un HUAWEI Pura 70 Ultra, Xiaomi 15 Ultra sau tableta Huawei MatePad 12X Paper Mate Edition, iar experiența de utilizare a fost ok pe toate device-urile. Și partea faină e că pot fi conectate la două device-uri simultan, iar trecerea de la unul la celălalt se face fără niciun lag, totul se întâmplă instant.

Huawei FreeArc utilizează tehnologia Bluetooth 5.2. Suportă funcția Huawei Audio Sharing, permițând conectarea simultană a două perechi de căști la același dispozitiv pentru a împărtăși muzica sau alte conținuturi audio.

De controlat se controlează foarte ușor, prin gesturi: printr-o dublă sau triplă atingere. Din aplicația Ai Life poți customiza comenzile rapide prin gesturi.

Preț și disponibilitate

Prețul lor? Mai mic decât mi-aș fi imaginat – 599 lei, un preț extrem de accesibil zic eu pentru un pachet atât de ofertant. Le găsești în oferta magazinului HuaweiStore.ro.

In perioada 17 martie – 7 aprilie 2025, FreeArc sunt incluse intr-o oferta speciala:

  • Cupon de reducere: 100 lei (aplicabil direct pe pagina de produs) – astfel, pretul va cobori la 499 lei.
  • Cadou: 12 luni HUAWEI Loss Care
  • Bundle: +49 lei pentru bratara fitness HUAWEI Band 9

Verdict Gadget-Review.ro

O alegere Smart

Huawei FreeArc reprezintă o opțiune solidă pentru cei ce caută căști wireless cu design deschis, potrivite pentru un stil de viață activ. Punctele forte includ designul ergonomic, calitatea bună a sunetului și rezistența la apă și praf. Per total însă, Huawei FreeArc oferă un raport calitate-preț excelent și merită luate în considerare dacă sunteți în căutarea unor căști wireless fiabile, super confortabile, la un preț accesibil și care să vă permită să rămâneți conectați la ceea ce se întâmplă în jurul vostru.

Verifică disponibilitatea
User Rating: 4.61 ( 1 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.