HUAWEI Watch Fit 3 – un smartwatch fin, cu preț mic și autonomie de vis! + Watch 4 Pro Space Edition

După ce Huawei a anunțat noua serie de telefoane, Nova 12, ce-ți permite să te bucuri de aplicațiile Google nativ, iată că tocmai și-au îmbogățit portofoliul cu două noi smartwatch-uri: Huawei Watch Fit 3 și Huawei Watch 4 Pro Space Edition. Eu deja testez Huawei Watch Fit 3 de vreo 2 săptămâni, m-a însoțit chiar și în vacanță, așa că am avut timp să îl descopăr pe îndelete, iar astăzi îți voi spune tot ce trebuie să știi despre el, cui se potrivește, plusuri și minusuri și bineînțeles vom vorbi și despre acest Huawei Watch 4 pro Space Edition, un smartwatch pentru cei ceva mai pretențioși.

Design

Noul Huawei Watch Fit 3 face parte dintr-o serie ajunsă la a treia generație, ce aduce un design nou, fresh, mai elegant ca oricând, specificații bazate pe sănătate, o mulțime de fețe customizabile și multe altele despre care discutăm în cele ce urmează. Îmi amintesc de prima serie, Huawei Watch Fit, lansată în 2020, care ducea oarecum către o brățară de fitness. Cu o formă dreptunghiulară, mai îngustuță, puteai face ușor confuzia. Ei bine Watch Fit 3 elimină orice urmă de îndoială. Se face o schimbare de design, smartwatch-ul devenind aproape pătrat, cu un ecran mult mai generos care să afișeze informațiile. 36 mm lățime pe 43 mm lungime. Atât măsoară noul Watch Fit 3. O siluetă cu colțuri rotunjite, subțire, care duce cumva cu gândul la un Apple Watch SE 2, doar avem de-a face cu un model mai subțirel, 9,99 mm grosime, ce cântărește 26g fără curea.

Cadrul din aluminiu găzduiește acum pe laterala dreaptă un buton fizic în partea de jos, care poate fi setat după nevoile tale si o coroană rotativă cu multiple funcții deasupra. Zoom prin aplicații și scroll la rotire, dar și accesarea meniului la apăsare. Tot pe margine, între cele două butoane avem microfonul, iar pe laterala opusă, difuzorul.

Ceasul vine în 6 versiuni: 4 cu brățară din silicon, așa cum am și eu, iar aici avem nuanțele Black, Pink, Green și White, mai avem o variantă cu brățară din piele și un body auriu și varianta cu brățară dintr-un material elastic. Este foarte confortabil de purtat întreaga zi, dar și pe timpul nopții. Nu l-am dat jos nici la dus, nici măcar în vacanță când am intrat în piscină, căci ceasul are o rezistență la apă până la 5ATM sau mai bine zis până la o adâncime de 50 m, timp de 10 minute. Totuși, eu nu te încurajez să faci scufundări cu el, nu de alta, dar apa sărată deteriorează materialele.

Cureaua din silicon este super confortabilă, lasă pielea să respire, și este ideală pentru sport. Poate fi schimbată cu ușurință. Îmi place tare mult că se scoate rapid. Nu mai trebuie să pui o presiune foarte mare pe aceste butoane, riscând să îți rupi unghiile. Totul este mult mai intuitiv, cu atenție la detalii.

Spatele realizat dintr-un plastic mat găzduiește senzorii, în partea proeminentă din centru, singurul element care lasă o mică urmă de purtare a ceasului pe piele.

Display și meniu

Display-ul AMOLED de 1,82 inch are o rezoluție de 480 x 480 pixeli și este protejat cu o sticla 2,5D, dreaptă. Avem de-a face cu un ecran ultra-subțire luminos, ce atinge 1500 nits, permițându-ți să îl folosești fără probleme la exterior în lumina puternică a soarelui. Luminozitatea o poți ajusta în funcție de nevoile tale.

Smartwatch-ul vine și cu lanternă, iar aici ai posibilitatea să customizezi nuanța lanternei după dorințele tale. Să fie roșie, albastră, verde…tu decizi.

Meniul este foarte intuitiv și responsive. La o glisare de sus în jos, se dezvăluie meniul cu opțiunile: Setări, lanternă, blocare ecran, aprindere ecran, modul sleep, nu deranjați, alarma, funcția de găsire a telefonului și opțiunea scurgeți, cea care te va ajuta să scoți apa din difuzor în cazul unui incident. Este aceeași opțiune pe care o regăsim pe modelele Watch pro și Watch GT.

La o glisare de jos în sus, avem notificările pentru care ți-ai dat acceptul să le primești pe ceas. În partea stângă Vremea, iar în partea dreaptă avem obiectivele de mișcare zilnice și în ce măsură sunt îndeplinite, apoi avem un widget cu câteva informații despre starea noastră de sănătate și despre somn, nivelul de oxigen din sânge. Mai găsim și informații despre caloriile arse, pași efectuați, avem informații și despre lună, este în creștere, descreștere, putând totodată să personalizăm ceasul cu ce informații ne dorim.

Vine și cu o mulțime de fețe noi și interesante, astfel încât să nu te plictisești de el și să îl asortezi cu ușurință oricărei ținute. Mai mult, unele dintre ele pot fi customizabile.

Butonul de jos acționează zona de activități sportive, dar se poate și remapa din setări. De exemplu eu l-am setat pentru activarea lanternei. La apăsare rotiței se deschide meniul cu toate aplicațiile și intrăm în zona cea mai interesantă, de unde putem face o mulțime de lucruri. O parte din aplicații sunt preinstalate, cum ar fi aplicațiile cu care îți poți măsura saturația de oxigen, pulsul, nivelul de stres, activitățile sportive, somnul, temperatura pielii, deficit caloric, ascultare muzică, presiune atmosferică, cronometru sau alarmă. Și ce mi-a plăcut foarte tare a fost să constat că la un zoom mai mare apare sub iconițe inclusiv denumirea lor, astfel încât dacă nu ești familiarizat cu ele, să nu ai senzația că te pierzi printre ele.

 

Pe parte de sport ai parte de toată asistența necesară. Cu noua aplicație Stay Fit te asiguri că urmezi un plan alimentar corespunzător pentru a-ți atinge obiectivele în ceea ce privește numărul de kg atins. Îți dorești să slăbești, evident trebuie să fii în deficit caloric, dar să ai un un plan alimentar echilibrat, iar pentru asta ai posibilitatea să introduci alimentele consumate, astfel încât să ai o evidență clară a ceea ce ai consumat pe parcursul unei zile:proteine/zaharuri/carbohidrați/grăsimi. Mai mult ai animatii de fitness ghidate vocal. Poți alege din peste 101 antrenamente atât pentru interior, cât și pentru exterior, de la înot, ski, backet, fotball și până la aerobic, yoga etc.

Huawei Health 

Watch Fit 3 rulează sistemul de operare HarmonyOS și funcționează cu aplicația Huawei Health, pe care o descarci din App Gallery. Împerecherea ceasului cu telefonul se face foarte ușor. Este compatibil atât cu telefoanele cu Android, cât și cu iOS. Aplicația Huawei Health este disponibilă evident în AppGallery, dar și în AppStore și Galaxy Store. Știu că la un moment dat a fost o problemă cu Galaxy Store, care acum s-a remediat. Eu de exemplu am împerecheat ceasul cu un Samsung Galaxy S23 Ultra și totul a fost ok. E adevărat că experiența cu un telefon din același ecosistem este ceva mai fină, însă nici cu S23 Ultra nu am simțit că ar fi ceva frânări.

Cum ajungi în cea mai bună formă fizică!

Ca și la smartwatch-urile din gamele premium și aici găsești în aplicație tot felul de provocări în ceea ce privește antrenamentele, care sunt ulterior recompensate, provocând astfel utilizatorul să își urmărească progresul și să își depășească limitele. Mai mult, îți poți personaliza antrenamentele după bunul plac. Afișează și cursuri de fitness cu exercițiile aferente, astfel încât doar voință să fie, că în rest vorba aia, ai cu ce.
Ceasul afișează și durata de recuperare după fiecare antrenament. Știe să detecteze în mod automat antrenamentele, astfel încât atunci când sesizează modificări în intensitatea activității să îți reamintească să bifezi începerea și încheierea antrenamentului. Așadar își poți stabili un plan de bătaie bine pus la punct pentru slăbire, tonifiere sau cine știe pentru îngrășare.

Este ca și cum ai avea propriul antrenor la încheietura mâinii, de care evident dacă ții cont, este imposibil să nu îți atingi obiectivele stabilite.
Știe să monitorizeze chiar și calitatea somnului, stresul, plus o mulțime de alți parametri. Nu ai nevoie neapărat de aplicație pentru a te descurca cu ceasul, ci poți face majoritatea lucrurilor independent pe ceas.

Funcția care măsoară calitatea somnului este și ea prezentă și îți oferă câteva informații interesante astfel încât să îți poți analiza calitatea somnului și să poți îmbunătăți acest scor. Cu ajutorul TruSleep 4.0, ceasul măsoară pulsul, nivelul de oxigen din sânge, dar mai nou și ritmul respirator din timpul somnului, iar în cazul în care depistează anomalii, primești o atenționare cu privire la acest aspect.

Permite preluarea apelurilor direct de pe ceas. Ba chiar poți purta conversațiile telefonice pe ceas, poți regla volumul după nevoile tale, ba chiar poți răspunde și la mesajele primite.

Autonomie

În ceea ce privește autonomia, bateria de 400 mAh, promite o utilizare de până la 10 zile și poate fi încărcată într-o oră și aproximativ 10 minute.. Eu nu am atins cele 10 zile și asta fiindcă m-am tot jucat cu funcțiile lui, însă 6-7 zile vei uita de încărcător. În plus cu doar 10 minute de alimentare, îți vei asigura autonomia pentru o zi întreagă de utilizare.

Preț și disponibilitate

Watch fit 3 beneficiază în perioada 7-21 mai de o ofertă foarte atractivă. Vine cu o pereche de FreeBuds SE 2 cadou + curea extra.

– Huawei Store – 769 lei

Huawei Watch 4 Pro Space Edition

Și așa cum ți-am spus la începutul acestui material, Huawei a anunțat odată cu lansarea lui Watch Fit 3 și noul Huawei Watch 4 Pro Space Edition, ce are un design epic, cu un bezel ceramic bicolor roșu-lavă din nanocristal, inspirat de elementele din spațiu. Până și watch face-urile sunt concepute în acest sens.

Finisajele sunt de exceptie, vorbim de un ceas premium. Cu o siluetă realizată din titan aerospațial, despre care se spune că ar fi de 3 ori mai rezistent decât titaniul standard și un ecran sferic din safir, zgârieturile inestetice ar trebui să stea la distanță de această bijuterie.

În mare parte are cam aceleași funcții pe care le găsim la versiunea Watch 4 Pro Standard, doar că acesta plusează la capitolul design. Ce țin să menționez este faptul că în urma unui test comparativ între watch 4 pro Space edition și Apple watch Ultra 2 am rămas uimită să constat că ambele ceasuri afișează rezultate practic identice. Nu știu dacă vă amintiți dar în urmă cu câteva luni am realizat câteva teste comparative între Apple Watch Ultra 2 și Huawei Watch 4 Pro, varianta clasică și anumite măsurători erau destul de diferite. Ei bine iată că pentru un prim test, cele două ceasuri au oferit aceleași rezultate.

Interesant nu-i așa? Dacă sunteți interesați să mai facem astfel de teste comparative, dați de veste în comentarii.

Preț și disponibilitate

Watch 4 Pro Space Edition la precomandă este de 3299 lei, și beneficiază de o ofertă interesantă în perioada de precomandă, 7-21 mai – vine cu o pereche de FreeBuds 5i CADOU.

Huawei Store3299 lei

Păreri Pro și Contra

Pro

    • design elegant
    • confortabil
    • ecran luminos
    • peste 100 moduri sport
    • autonomie de până la 10 zile

Contra

  • nu poți face plata cu ceasul

Verdict Gadget-Review.ro

Design - 9.5
Display - 8.8
Autonomie - 8.8
Funcții - 9.1

9.1

O alegere inspirată

Am testat Huawei Watch Fit 3 și Watch 4 Pro Space Edition, cele mai noi smartwatch-uri ale brandului. Sunt două ceasuri diferite, unul face parte din gama de buget, iar celălalt din gama premium.

Shop Now
User Rating: 4.21 ( 1 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.