Toamna asta Apple plănuiește să culeagă roadele după lansarea lui iPhone 7 și iPhone 7 Plus. Și dacă în anii trecuți compania era atât de secretoasă în ceea ce privea lansarea noilor flagship-uri, iată că anul acesta strategia s-a schimbat. Dovadă a acestui aspect stă filmarea de mai jos, ce ne indică câteva detalii semnificative despre noile vârfuri de gamă Apple.
Pe parte de design, există schimbări, dar sunt minore. O diferență notabilă aș putea spune că se remarcă la camera foto a celor două terminale mobile.
Gigantul din Cupertino plănuiește să ducă fotografia la next level, mult mai aproape de calitatea oferită de un DSLR. Prin urmare iată ce ne-a pregătit odată cu lansarea noilor device-uri. iPhone 7 va avea un senzor nou, mult mai ieșit în relief, ce pare a fi capabil de a capta mai multă lumină, iar în ceea ce privește camera lui iPhone 7 Plus surpriza este și mai mare. Vorbim de o cameră foto duală, ce ar permite utilizatorului nenumărate modificări post-procesare. Tehnologia implementării unor camere duble ar fi fost preluată odată cu achiziționarea LinX Imaging anul trecut pentru suma de 20 mil. dolari. Compania se ocupa cu dezvoltarea camerelor multi-aperturi, prin urmare Apple s-a asigurat că noile smartphone-uri vor beneficia de această tehnologie, ce permite utilizatorului să se bucure de o calitate ireproșabilă a fotografiilor.
În ceea ce privește calitățile hardware, ar fi o mare probabilitate ca noile telefoane să vină echipate cu un chipset Apple A10, susținut de 3 GB de memorie RAM.
Potrivit anumitor zvonuri, noile device-uri vor fi și rezistente la apă, dar asta rămâne de văzut în mai puțin de o lună, când Apple va lansa în mod oficial cele două flagshipuri. Tot atunci vom afla și prețurile lor. Totodată se zvonește că se va lansa și varianta low-cost iPhone 7C, cu ecran de 4 inch și carcasă metalică. Se pare că acesta va împrumuta o mare parte din specificațiile lui iPhone 6S.