P Smart 2021 – un telefon ieftin cu care Huawei cucerește publicul tânăr!

Începând cu luna septembrie a acestui an, Huawei și-a îmbogățit portofoliul de produse cu un nou telefon de buget, noul P Smart 2021, cunoscut în alte țări și sub denumirea de Huawei Y7a. Succesor al lui P Smart 2020, lansat în primăvară, P Smart 2021 aduce îmbunătățiri considerabile pe parte de design, cameră, dar și baterie.

De aproape o săptămână, “micuțul” acesta a poposit în biroul nostru, timp în care l-am testat din plin, iar astăzi a venit momentul pentru a-ți spune de ce este în stare.

Ce găsim în cutie?

Telefonul vine într-o cutie albă, însoțit de un cablu de încărcare USB-A la USB-C, un super charger de 22,5 W(mai mult decât întâlnim la multe telefoane de top cu un preț de 4-5 ori mai mare decât P Smart 2021), cheița pentru sertarul SIM și nelipsitele cărticele.

Mi-ar fi plăcut ca în cutie să fi găsit și o husă pentru el, dar mă consolez cu ideea că măcar ecranul este protejat. Telefonul vine cu folie aplicată pe ecran, ceea ce este de apreciat. Totuși, te încurajez să investești și într-o husă care să nu-i știrbească din frumusețe, dar care să fie suficient de bună pentru a-l proteja de zgârieturi și accidente.

Design

Cu un design atrăgător, Huawei P Smart 2021 cucerește din prima clipă. Este finuț, elegant, ușor alunecos, dar cu o husă se rezolvă rapid acest aspect. Având în vedere că vorbim de un telefon din categoria entry-level, nu mă surprinde faptul că spatele este acoperit cu policarbonat. Era de așteptat ca pe alocuri să apară și compromisuri. Cu toate acestea alegerea producătorului nu mă deranjează deloc, pentru că avem de-a face cu un policarbonat arătos, care se simte se simte și arată bine. Eu am primit în teste varianta Crush Green, care după părerea mea este și cea mai frumoasă, însă telefonul mai este disponibil și în nuanțele Midnight Black și Blush Gold. Spatele găzduiește camera principală în colțul stâng de sus și este ușor ieșită în relief, ceea ce îi conferă o ușoară instabilitate telefonului atunci când este așezat pe o suprafață plană.

Măsoară 9,3 mm în grosime și este puțin cam greuț pentru gustul meu, cântărește 206 g.

Rama găzduiește pe latura dreaptă butoanele de volum și butonul power cu cititor de amprentă. Deblocarea se face aproape instantaneu, dar pentru utilizatorii care își doresc o alternativă pe parte de securitate, este bine de știut că telefonul vine și cu deblocare facială. Pe latura stângă este poziționat sertarul pentru SIM; pe latura superioară, un microfon, iar pe latura inferioară se regăsește difuzorul, portul USB-C, al doile microfon și jack-ul de 3,5 mm, element rar întâlnit pe telefoane în prezent.

Are un display drept, ce se întinde până aproape de ramă. În partea superioară, camera de selfie este poziționată discret pe centru în ecran, dar dacă totuși te deranjează, ai posibilitatea să o ascunzi din setări.

Display

În ceea ce privește display-ul, din păcate P Smart 2021 face ceva sacrificii, folosind un ecran IPS LCD. Nu avem un ecran OLED, cu nuanțe de negru redate cu acuratețe, însă având în vedere prețul nu mă surprinde acest compromis. Mai cu seamă că ecranul lui P Smart 2021  este unul luminos, cu o rată de contrast bună, nuanțe bogate și naturale și cu o interferență minimă a camerei secundare.

Ecranul de dimensiuni generoase, 6,67 inch, cu rezoluție 1080 x 2400 pixeli are un aspect ratio de 20:9, numai bun pentru video, dar și pentru gaiming.

Specificații

La nivel de hardware, Huawei P Smart 2021 folosește un procesor Kirin 710A, produs de SMIC, cu opt nuclee, care nu impresionează prea tare. Acesta funcționează în tandem cu 4 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare intern, ce poate fi extins printr-un card micro SD.

Rulează sistemul de operare Android 10, cu interfață Emui 10.1. Din păcate, P Smart 2021 ca și celelalte telefoane lansate de aproximativ 1 an încoace, vine fără serviciile Google. Parte bună este că Huawei investește puternic în dezvoltarea propriului ecosistem de aplicații, App Gallery, iar vestea îmbucurătoare este că poți descărca majoritatea aplicațiilor dorite din AppGallery(care se îmbogățește constant cu noi și noi aplicații: social media – Tik Tok, Snapchat; jocuri – Game of Thrones, Fortnite, Battle Royale și multe altele), din MoreApps și din ApkPure. Vestea și mai bună e că descoperi multe servicii 100% românești, cum sunt cele de banking sau canalele de știri.

Pentru a-ți transfera datele din vechiul telefon pe noul Huawei P Smart 2021, poți folosi Phone Clone. Noile telefoane Huawei vin cu aplicația preinstalată. Tot ce mai ai de făcut este să instalezi aplicația și pe telefonul de pe care vrei să transferi datele și să urmezi câțiva pași simpli pentru a realiza transferul.

Pentru WhatsApp poți folosi APKPure, Gmail îl accesezi din browser. Așadar, dacă ești dispus să treci cu vederea primele bătăi de cap, putem descoperi în P Smart 2021 un bun companion pentru activitățile de zi cu zi. Cu siguranță mai este mult de lucru pentru compania chineză, lipsesc în continuare aplicații importante. De exemplu nu ai Uber, Revolut etc, dar producătorul promite să găsească soluții și aici.

Camera

Am ajuns și la capitolul cel mai important al telefonului, și anume camera. Pe spate un setup de camere quad, același pe care îl întâlnim și la Huawei P40 Lite, doar că dispoziția senzorilor este diferită. Așadar, ansamblul de camere reușește să obțină rezultate impresionante pentru un telefon din categoria entry-level. Și avem așa: un senzor wide de 48 MP, cu f/1.8, unul ultrawide de 8 MP, cu f/2.4, unul macro de 2 MP, f/2.4 și unul pentru profunzime, de 2 MP, f/2.4.

În condiții bune de luminozitate, telefonul se descurcă ok, culorile puțin cam saturate, dar pe mine una nu mă deranjează acest aspect. Cu soarele în față se mai pierd din detalii, însă pentru un telefon sub 1000 lei, eu zic că rezultatele sunt peste așteptări. În condiții slabe de luminozitate însă, zgomotul de imagine își face simțită prezența.

În ceea ce privește camera secundară, telefonul vine cu un senzor wide de 8MP, f/2.0, ce reușește niște selifie-uri decente.

Autonomie

Bateria de 5000 mAh poate ajunge cam până la 2 zile de utilizare normală. Pentru cei care vor și ceva gaming, video sau alte aplicații solicitante, duce puțin peste o zi. Însă partea bună este că vine cu încărcare rapidă la 22,5W, iar 10 minute de încărcare vă asigură juice pentru încă 2 ore de utilizare. Evident nu pentru o utilizare hard-core.

Concluzie

Huawei P Smart 2021 este un telefon cu un preț sub 1000 lei, conceput pentru nevoile unui public tânăr. Vine cu un design reușit, ce îl plasează într-o eră modernă. Cu un ecran generos și o baterie pe măsură, telefonul devine un bun companion pentru studenții și elevii care în contextul actual petrec tot mai mult timp în fața ecranelor. Mai mult de atât, poate fi folosit și pentru gaming. E adevărat, nu are cel mai potent procesor atunci când vine vorba de jocuri cu o grafică avansată, însă pentru un gaming ocazional, eu zic că se descurcă mai mult decât onorabil.

Păreri Pro și Contra:

Pro

  • design elegant;
  • senzor de amprentă bun;
  • autonomie extraordinară;
  • display luminos;
  • preț bun.

Contra:

  • nu are servicii Google;
  • procesorul nu este puternic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.