Seria de televizoare smart din 2015 a celor de la Samsung reprezintă un upgrade semnificativ față de cele anterioare, modelele fiind îmbunătățite atât pe partea de design, cât și pe partea performanței. Upgrade-ul a determinat însă și creșterea prețurilor, așa că nivelul de preț entry-level a cam dispărut pentru noua serie a producătorului corean. Samsung 40J5510 este unul din modelele care includ cele mai multe transformări. Este disponibil în magazine la prețul de aproximativ 2899 lei (verifică preț actualizat), fiind ceva mai scump față de modelele Full HD cu care ne-am obișnuit în 2014. Trebuie să avem însă în vedere și faptul că lucrurile au fost îmbunătățite considerabil, așa că prețul mai mare își merită banii.
Televizorul poate fi găsit și în oferta magazinelor Flanco, Altex și Evomag.
La nivelul designului se observă în primul rând trecerea spre o carcasă argintie, lucru mai rar întâlnit în seriile precedente. Pare că noul model are destul de multe aspecte în comun cu cele de la LG, astfel carcasa și rama au fost subțiate, punând mult mai bine în evidență ecranul și plusând pe partea de eleganță. Suportul are un design nou, fiind alcătuit din două bucăți, adică un picior de fixare ajutat de o parte semicirculară. Dimensiunile televizorului sunt de 907.6 x 529.7 x 66.9 mm, raportul între dimensiunile ecranului și grosimea acestuia fiind unul foarte atractiv.
Poze cu televizorul Smart
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
Ecranul are o diagonală de 101 cm, fiind unul destul de mic dacă ne raportăm la prețurile din 2014. Ecranul este Full HD, iar imaginile sunt redate la o rezoluție de 1980 x 1080 pixeli. Modelul are un indice PQI de 400, prezentând un ușor upgrade față de cele anterioare, acest indice arătând raportul general de calitate a imaginii, prin faptul că ia în considerare factori precum rezoluția, culoarea, contrastul etc.
Valoarea indicelui PQI a fost influențată în primul rând de tehnologia Micro Dimming Pro care asigură un contrast ridicat prin compararea detaliată a tonurilor vecine de negru și alb și redarea celor mai intense. În același timp, culorile sunt îmbunătățite prin intermediul tehnologiei Wide Color Enhancer, devenind mai strălucitoare și mai fidele realității. Nu în ultimul rând, imaginile au o claritate ridicată, scoțând în evidență detalii fine.
La partea smart se remarcă, în primul rând, apariția sistemului de operare Tizen. Acesta aduce o interfață nouă, mult mai intuitivă și care asigură o experiență de utilizare mai cursivă. Interfața reduce din avantajul pe care îl avea webOS-ul în fața modelelor Samsung. Procesorul este unul Quad Core, așa că multitasking-ul va fi unul fluid și vei putea comuta fără lag aplicații, meniuri, conectarea la internet și navigarea clasică printre programele TV.
La nivelul conectorilor vei găsi 3 port-uri HDMI, 2 port-uri USB 2.0 și câte o intrare Scart, video composite și component. În acelaşi timp, conectarea la alte dispozitive Samsung este facilitată de un meniul special, astfel încât partajarea și sincronizarea conținutului pe toate ecranele smart să se facă mai ușor. Te vei putea conecta în același timp la playere Blu-ray, PC-uri sau console de joc și, totodată, vei putea să rulezi conținut video sau audio direct de pe un stick USB sau un HDD extern.
Păreri pro şi contra
Pro
- Design slim
- Ecran îmbunătățit, cu indice PQI decent
- Interfața îmbunătățită Tizen
- Experiență smart mult mai fluidă
Contra:
- deocamdată nimic
Aici găsești mai multe informații despre acest produs