Samsung Galaxy Z Flip6 și Z Fold6 lansate oficial – ce schimbări aduc noile pliabile!

Seria pliabilelor tocmai s-a îmbogățit cu două noi produse: Samsung Galaxy Z Flip 6 și Samsung Galaxy Z Fold 6.

Vara este sezonul pliabilelor pentru Samsung, iar anul acesta data de 10 iulie, marchează lansarea noii serii Samsung Galaxy Z Flip 6 și Z Fold 6, telefoane pe care am avut ocazia să le văd în cadrul unui eveniment de tip hands on.

Cu 5 generații de pliabile, Samsung este în momentul de față lider de piață pentru această nișă. Având în vedere că a fost și un deschizător de drumuri pentru aceste telefoane, nici nu mă surprinde acest aspect. Experiența își spune cuvântul, iar pliabilele sunt de la an la an mai subțiri, mai bine închegate, mai compacte, mai rafinate, mai frumoase ca oricând. Având în vedere că interesul este din ce în ce mai mare pentru genul acesta de telefoane, dat fiind că vin cu ecrane mai mari, pe care ne putem desfășura activitatea de zi cu zi, dar în același timp sunt compacte și tot mai ușor de strecurat în buzunare.

Noua serie de pliabile Samsung pare extrem de promițătoare, mai ales că integrează noi funcții bazat pe inteligența artificială. Iată câteva detalii despre ele, dar și despre smartwatch-urile și căștile anunțate în cadrul evenimentului Galaxy Unpacked din Paris.

Samsung Galaxy Z Flip 6

Și începem cu “frumușelul” care se pliază pe orizontală, și-anume Galaxy Z Flip 6, care pe parte de design, este destul de asemănător cu modelul de anul trecut. Cu toate acestea vine cu o balama mai rezistentă și un vapor chamber mai eficient. Certificarea IP 48 de rezistență la apă este și ea prezentă. Pe parte de dimensiuni se păstrează aceleași proporții: greutatea de 187 g și dimensiunile de 165,1 x 71,9 x 6,9 mm(în modul nepliat) și 85,1 x 71,9 x 14,9 mm în mod pliat. Aceeași siluetă elegantă cu ramă din aluminiu.

Ecranul principal este un AMOLED 2X superb de 6,7 inch FHD+, 2640 x 1080 pixeli, cu o rată de împrospătare de 120Hz. Ecranul secundar este un AMOLED 2X de 3,4 inch, 720 x 748 pixeli, HD+, cu rată de refresh adaptivă de 120 Hz.

Telefonul vine în 4 nuanțe: Silver shadow, yellow, blue și mint. Preferatele mele sunt ultimele două nuanțe.

La interior vine cu un procesor Snapdragon 8 Gen 3, cu 12 GB de memorie RAM, cu 256 GB sau 512 GB de memorie internă.

Pe spate o cameră duală, cu un senzor wide de 50 MP și unul ultra-wiode de 12 MP. Pentru camera secundară avem un senzor de 10 MP.

Bateria este acum de 4000 mAh și se încarcă la 25W pe fir. Probabil și-au dat seama că 3700 mAh era cam puțin și au suplimentat aici.

Pentru Galaxy Z Flip 6 avem o mulțime de huse colorate și vesele, încât nu mă pot decide care îmi place mai mult.

Samsung Galaxy Z Fold 6

Samsung Galaxy Z Fold 6 este pliabilul pentru cei ce își doresc un telefon cu ecran generos, compact, care să se așeze bine în mână și să nu mai fie deranjați de grosimea lui care până acum era destul de generoasă. Ei bine Galaxy Z Fold 6 este mai slim ca oricând, mai compact, cu margini drepte, ce-l ajută să se așeze mult mai bine în mână. Ba chiar se strecoară și în buzunar, căci este incredibil de subțire.

Ecranul principal este un AMOLED dinamic 2X Ecran Infinity Flex de 7,6 inch QXGA+, cu o rată de refresh adaptivă de 120 Hz.
Ecranul secundar este ceva mai mare față de cel de anul trecut, acum are 6,3 inch și este AMOLED 2X, HD+, cu o rată de refresh adaptivă de 120Hz.

Și dacă avem de-a face cu un telefon mai slim, ei bine este și mai ușor de data aceasta, cântărește 239 g, comparativ cu 253g, cât cântărea modelul precedent. dimensiunile sale sunt de 153,5 x 132,6 x 5,6 mm nepliat și 153,5 x 68,1 x 12.1 mm în format pliat. Certificarea IPX8 de rezistență la apă este în continuare prezentă și pe modelul actual.

La interior primește noul Snapdragon 8, Gen 3 pe 4 nm, tactat la 12 GB RAM, cu 256/512/1TB de memorie internă.

Ansamblul de camere este același de anul trecut: cu un senzor wide de 50 MP, unul tele de 10 MP și unul ultrawide de 12 MP. Pentru selfie, ca și pe modelul de anul trecut, în modul pliat avem un senzor wide de 10 MP și unul wide de 4 MP în modul depliat.

Bateria rămâne și ea la aceleași dimensiuni 4400 mAh.

Galaxy Z Flip 6, dar și Fold 6 vin cu o serie de noi funcții bazate pe inteligență artificială, pe lângă cele pe care le știam deja de la seria Galaxy S24. Acum poți transforma portretele în schițe sau animații faine, poți desena pe fotografii diverse elemente și AI-ul va da o formă desenelor tale. Interesant este că pentru funcția translator, acum cel cu care stai de vorbă poate vedea traducerea pe ecranul secundar, un aspect util din punctul meu de vedere. Cam asta am testat la sesiunea de hand on pentru cele două pliabile.

Și pentru modelele de anul acesta avem o serie de huse faine, cu S Pen colorat, suport sau simple, astfel încât să acopere nevoile utilizatorilor.

Odată cu cele două telefoane, Samsung a mai anunțat și noile căști Galaxy Buds 3 și Buds 3 Pro, care vin cu un design complet nou anul acesta, dar și noile smartwatch-uri Galaxy Watch 7 și de data aceasta noutatea este Galaxy Watch Ultra, un smartwatch dedicat pasionaților de sport. La nivel internațional a fost anunțat și Galaxy Ring, însă momentan acesta nu ajunge și în România.

Preț și disponibilitate

Telefoanele sunt disponibile începând de astăzi la precomandă, în magazinul Samsung:

Galaxy Z Flip 6

5143 lei(12 GB RAM și 256 GB memorie internă)

5989 lei(12 GB RAM și 512 GB memorie internă)

Galaxy Z Fold 6

9021 lei(varianta cu 12 GB RAM și 256 GB memorie internă)

9547  lei(varianta cu 12 GB RAM și 512 GB memorie internă)

11084 lei (varianta cu 12 GB RAM și 1TB memorie internă)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.