Sony Xperia M4 Aqua – smartphone-ul mid-range rezistent la apă

Funcția de rezistență la apă a celor de la Sony este foarte atractivă, sunându-ți parcă destul de bine faptul că poți folosi telefonul la plajă sau la piscină. Sony Xperia M4 Aqua este un model din gama celor rezistente la apă, cu dotări mid-range și un preț bun, disponibil din vară. Smartphone-ul Sony Xperia va fi disponibil în magazine începând cu luna iunie 2015. Prețul pentru varianta de 8 GB va fi de aproximativ 1399 lei(verifică preț actualizat). În momentul actual telefonul poate fi precomandat. Având în vedere dotările, prețul este unul bun. Smartphone-ul oferă un pachet atractiv de dotări mid-range, adăugând și funcția de rezistență la apă. Vorbim de un partener perfect pentru distracție.

Designul acestuia se încadrează în liniile cunoscute Xperia, având marginile nerotunjite și un aspect ascuțit care inspiră energie. Dimensiunile sunt de 145.5 x 72.6 x 7.3 mm, iar greutatea este de 136 g. Carcasa este disponibilă pe negru, alb, coral sau argintiu și are un profil slim. Telefonul are o priză bună în mână.

Poze cu telefonul

Sony Xperia M4 Aqua

Mai multe poze și specificații

Specificații tehnice

Ecranul este de tip IPS și are o rezoluție HD de 1280 X 720 de pixeli. Are o diagonală de 5 inch. Densitatea este de aproximativ 294 ppi. Imaginile sunt redate în 16 milioane de culori.

La partea performanței tehnice lucrurile stau destul de bine. Găsim aici un procesor octa core Qualcomm MSM8939 pe 64 biți însoțit de o memorie RAM de 2 GB. Procesorul are la bază o configurație quad-core de 1.5 GHz și încă una de 1.0 GHz. CIP-ul grafic este de tip Adreno 405. Aplicațiile rulează astfel foarte fluid, chiar și cele mai noi jocuri. Vei putea naviga fără probleme pe internet, rula mai multe aplicații în același timp, etc.

Memoria internă poate fi de 8 GB sau 16 GB, existând posibilitatea de extindere până la 32 GB prin intermediul unui card microSD. Modelul folosește sistemul de operare Android 5.0 Lollipop.

În ceea ce privește capacitățile foto, aici ai la dispoziție o cameră principală de 13 MP și una secundară de 5 MP. Camera principală face fotografii la rezoluția de 4128 x 3096 pixeli. Camera beneficiază de autofocus, blitz, touch focus, geo-tagging, detector de chipuri/zâmbere, HDR și panoramă. Videoclipurile se fac la 1080p și 30 fps.

După cum spuneam la început, smartphone-ul este rezistent la apă, așa că vei putea face fotografii și atunci când înoți. Mai exact, modelul are certificarea IP68 pentru rezistență la apă și praf. Rezistența se aplică pentru o adâncime maximă de 1.5 m și un timp de 30 de minute.

La nivelul conectivității vei găsi un port microUSB, un jack de 3.5 mm, Wi-Fi de 802.11 a/b/g/n, Bluetooth 4.0 și NFC. Tehnologia NFC funcționează complementar celei Bluetooth, facilitând transferul mult mai rapid de fișiere între dispozitive.

Printre funcțiile disponibile se mai numără și Radio FM, GPS cu A-GPS și GLONASS, un accelerometru, o busolă și un senzor de proximitate. Modelul este dotat cu o baterie de tip Li-Ion de 2400 mAh. Autonomia este cea obișnuită pentru un model mid-range.

Păreri pro şi contra

Pro

  • elegant,
  • diagonală generoasă,
  • Android 5.0
  • cameră de 13 MP
  • preț accesibil,

Contra

  • deocamdată nimic

Aici găsești mai multe informații despre acest produs

Verdictul Gadget-Review.ro

Design - 9.5
Display - 9.2
Performanțe - 9

9.2

O alegere interesantă

Sony Xperia M4 Aqua este un smartphone elegant, cu o diagonală generoasă, ce te va cuceri încă de la prima utilizare.

Verdictul Gadget-Review.ro
User Rating: Be the first one !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.