Toshiba Satellite C40-C-10Q este un laptop de buget ca să-i spun așa. Până la urmă nu toți avem nevoie de laptopuri puternice, care să ne oblige să scoatem sume considerabile din buzunar. Iar modelul de astăzi este unul dintre aceste laptopuri. Poate fi găsit pe rafturile magazinelor la un preț de aproximativ 1399 lei(verifică preț actualizat). Și dacă tot nu ți-l permiți, există și varianta ratelor lunare, ce ajung la 81 lei.
Din punct de vedere al designului, laptopul se bucură de un aspect extrem de plăcut. Este complet negru, mat, brăzdat de linii argintii. Pare bine construit, cu materiale de calitate și finisaje pe măsură. Cântărește numai 1,7 kg, ceea ce înseamnă că este un model portabil, ușor de strecurat în bagaje atunci când vine vorba de călătorii sau chiar în geanta de zi cu zi. Nu te vei simți împovărat de greutatea sa. De îndată ce îi ridici clapeta, te întâmpină prietenoasă o tastatură insulară, destul de joasă, ce îți conferă confortul necesar pentru a tasta.
Poze cu laptopul
Mai multe poze și specificații
Specificații tehnice
Dacă pe parte de design, laptopul reușește să atragă destul de mult, ei bine să vedem ce ascunde interiorul. Modelul Toshiba vine cu un procesor Intel Celeron N3050, ce funcționează la o frecvență de 1,6 GHz, cu un cache de 2048 KB. La nevoie frecvența poate ajunge până la 2,1 GHz, dar asta numai în cazul activităților ceva mai solicitante. Puterea procesorului este susținută de memoria RAM de 2 GB DDR3 și din păcate nu poate fi extinsă.
Totuși nu mă surprinde acest aspect dacă analizăm configurația laptopului și prețul lui. Are un hard disk de tip eMMC flash de 32 GB. În cazul în care nu ești familiarizat cu memoria flash eMMC, este bine de știut că acestea îți conferă posibilitatea de a accesa fișierele chiar și atunci când ești offline, astfel că poți desfășura diferite activități oricând este nevoie.
Placa video este un chipset integrat, un model Intel HD Graphics, ce se va descurca excelent în ceea ce privește activitățile office și multimedia. În ceea ce privește jocurile aș opta pentru un device puternic, cu placă video dedicată.
Display-ul este un model Toshiba TrueBrite HD, de tip TFT, ce are o diagonală de 14 inch, probabil așa se justifică și lipsa tastaturii numerice. Rezoluția HD, este de 1366 x 768 pixeli și îți asigură imagini destul de clare și detaliate.
La capitolul multimedia, laptopul Toshiba vine echipat cu o cameră WEB HD, un cititor de carduri și un sistem audio Toshiba Audio Enhancement cu două difuzoare stereo. Din păcate nu are unitate optică. Gama de porturi este formată din: un port HDMI, 2 porturi USB 2.0, un port USB 3.0 și bluetooth.
Deși vorbim de un device cu un preț destul de mic, ei bine acesta vine cu sistemul de operare Windows 10 preinstalat, ceea ce te va scuti pe tine de a mai cheltui bani cu licența.
Păreri pro şi contra
Pro:
- design plăcut,
- preț accesibil,
- portabil
Contra:
- procesorul putea fi mai puternic
Aici găsești mai multe informații despre acest produs
DIn pacate cei 32 de GB nu sunt suficienti nici macar pentru un utilizator obisnuit. Sistemul de operare preinstalat, windows 10, ocupa aproape in totalitate spatiul de 32 GB ( cam 28 GB cu office ). Dupa aproximativ 2 luni de la achizitionare, in care nu am instalat pe el nimic in afara de office ( aproximativ 2 GB din memorie), nu mai poate face update la windows 10 din lipsa de spatiu.
As vrea sa stiu daca a mai intampinat cineva problema aceasta si cum poate fi ea rezolvata. Poate fi marita capacitatea de stocare ?