Ne place să folosim smartphone-uri cât mai performante, cu ecrane mari, tablete ușoare, ce pot ține locul laptopului în anumite situații sau tot felul de gadgeturi, care mai de care mai utile sau de ce nu mai spectaculoase. Însă din păcate de multe ori buna dispoziție dată de folosirea unui asemenea device, este înlocuită de stresul autonomiei.
Oare de câte nu ți s-a întâmplat chiar când îți era lumea mai dragă și așteptai un telefon, să constați că mai ai 1% autonomie? Sau de câte ori nu ți-a pierit cheful de joacă cu diverse ”jucării inteligente”, tocmai din cauza bateriei ce se consumă mult prea repede.
Care ar fi soluția în cazul acesta?
Ce zici de un acumulator extern, ce te va salva de fiecare dată când ai nevoie de o”resuscitare” pentru unul dintre device-urile tale cu încărcare USB?
Vetter ne propune o soluție extrem de eficientă, ce reușește să te salveze în situațiile limită. Este vorba despre acumulatorul extern iCharge X-Light Aluminum, pe care l-am primit și noi de la Vetter.
În primă fază pot spune că impresionează prin designul său elegant. Vine ambalat într-o cutie albă de dimensiuni medii(120 x 63 x 16), ce dezvăluie silueta bateriei externe printr-o mică fereastră transparentă. De îndată ce desfaci cutia și iei bateria în mână, realizezi că ai de-a face cu un produs premium, construit integral din aluminiu, ce se va strecura ușor atât în geantă, cât și în buzunar. Noi am primit modelul silver, însă dacă nu te încântă această nuanță, este bine de știut că poate fi găsit și în alte două variante: gold și pink.
Rafinamentul și bunul gust putem spune că sunt caracteristicile definitorii ale acumulatorului extern iCharge X-Light Aluminum. Se simte foarte bine în mână, nu este grea deloc(cântărește numai 178 gr) și faptul că este din aluminiu, o face să nu se încălzească așa cum se întâmplă în cazul modelelor din plastic. Doar lateralele bateriei sunt din plastic și emit lumini în 7 nuanțe, ce indică statusul bateriei. Acest aspect este dat de tehnologia RGB Ambilight. Culoarea roșie te anunță asupra faptului că acumulatorul extern trebuie băgat la încărcat(mai ai decât 10% autonomie), verde că bateria este încărcată full(100%). Celelalte culori sunt intermediare și pentru a te obișnui cu ele este bine de știut că vei găsi o scurtă legendă pe cutie, pentru a ști cam ce înseamnă fiecare nuanță. Jocul de lumini nu are doar rolul de a-ți indica statusul bateriei, ci și acela de a completa designul său spectaculos. Este ușor de utilizat. Practic nu are decât un buton de pornire/oprire și verificare a statusului ei(apeși pe buton și indică într-o anumită culoare procentajul de autonomie rămas), o conexiune Micro USB(prin care se încarcă bateria) și o conexiune USB(o folosești când vrei să încarci un device). Mai jos poți vedea unboxingul bateriei externe.
Dacă în primă instanță iCharge X-Light Aluminum impresionează prin design, ei bine nici în ceea ce privește partea tehnică nu dezamăgește.
Are o capacitate de 6200 mAh, suficient cât să încarci cel puțin o dată și jumătate marea majoritate a smartphone-urilor de top de pe piață. Ca să îți faci o idee mai exactă cam de câte ori îți poți încărca smartphone-ul iată un mod simplu de a verifica acest aspect:
În ceea ce privește numărul de încărcări posibile pentru un telefon, calculul se face raportându-ne la capacitatea de energie înmagazinată (Wh, wati ora). Calculul energiei înmagazinate este următorul: Avem 6200 mAh( 6 amperi) x 3,6V(Tensiunea celulelor) = 21.6 Wh.
Majoritatea dispozitivelor mobile folosesc standardul USB pentru încărcare, ceea ce înseamnă că necesită o tensiune de 5V, fiind necesară convertirea energiei înmagazinate în funcție de acest parametru. 21.6Wh/ 5V = 4.32A(la o tensiune de 5V)/2.6A (capacitatea unui acumulator de Samsung Galaxy S4 de exemplu) = 1,66 cicluri de încărcare posibile. Prin urmare un acumulator extern de 6000 mAh nu va putea încărca de două ori un telefon cu o baterie internă de 3000 mAh.
Poate că nu este acumulatorul extern cu cea mai mare capacitate în momentul de față, însă cu siguranță este unul dintre cele mai rapide. Încarcă cu până la 2 A, ceea ce înseamnă că încarcă la fel de rapid precum încărcătorul unui Galaxy S6, mai precis în mai puțin de o oră și jumătate încarci un telefon ce are o baterie de 2500 mAh. Folosește tehnologia Smart Charge, ce o ajută să detecteze în mod automat produsul conectat, iar în felul acesta adaptează amperajul până la 2,1 amperi/ora. În ceea ce privește tabletele, este puțin probabil să poți încărca un asemenea device full, dar cu siguranță te va ajuta să ai suficientă autonomie până când vei reuși să ajungi la o priză. Pe lângă aceste gadgeturi, noi am mai utilizat bateria externă și pentru încărcarea dronei, dar și pentru o cameră de filmat de acțiune și un ventilator de birou, un ventilator pentru laptop. Cu siguranță vei mai găsi și alte gadgeturi pe care să le încarci ușor și repede cu bateria externă iCharge X-Light Aluminum.
Celulele Li-Polimer sunt realizate de Samsung și îi conferă bateriei externe o rezistență de încărcare de aproximativ 1000 de cicluri, ceea ce înseamnă că durata sa de viață este destul de lungă. Te vei bucura de un asemenea accesoriu destul de mult timp. Mai multe detalii poți vedea pe site-ul producătorului Vetter.
iCharge X-Light Aluminum poate fi găsit în oferta Emag la un preț de aproximativ 269 lei, un preț ce îi justifică pe deplin designul și performanțele sale.