Xbox Series X se va lansa pe data de 10 noiembrie, împreună cu fratele mai mic Xbox Series S, varianta de buget a consolei. Vine cu specificații destul de bune, dar mai ales cu un preț super atrăgător, de la 299$, ceea ce nu e rău deloc, dacă ne gândim că pentru un Xbox Series X prețul de pornire va fi de la 499$.
Consola prezentată ca fiind cel mai mic Xbox de până acum, va fi albă, fără disc drive și se va adresa celor care folosesc monitoare Full HD pentru gaming( în timp ce the big brother, Xbox Series X va fi pentru jocuri 4K), ridicând destul de multe semne de întrebare legate de modul în care se va descurca cu jocurile de ultimă generație. Microsoft va utilizat pentru Xbox Series S un procesor AMD Zen 2 cu 8 nuclee la 3,6 GHz fiecare și un GPU AMD RDNA 2 cu 4 tersaflops(mai puțin chiar decât Xbox One X care are 6 teraflops), în timp ce Xbox Series X va fi echipat cu un chipset AMD Zen 2 cu 8 nuclee la 3,8 Ghz și va avea un GPU AMD EDNA 2 cu 12 teraflops. Memoria RAM diferă și ea, 10 GB GDDR6 pentru versiunea de buget vs 16 GB GDDR6 pentru Xbox Series X. În afară de asta și memoria internă este mai mică pe Xbox Series S, 512GB în loc de 1TB, cât beneficiază fratele mai mare.
Consola va fi disponibilă și în varianta cu abonament lunar de 25$/24 luni, Xbox All Access pentru cei care vor să se bucure de o varietate destul de mare de jocuri, dar nu sunt dispuși să și le achiziționeze.
Așadar, toamna aceasta se anunță a fi una pentru gameri, căci să nu uităm, vine și PlayStation 5. Voi pe care mizați?