Mai puțin de o lună ne desparte de cel mai important târg de tehnologie. Este vorba de Mobile World Congres, ce va avea loc în Barcelona, începând cu data de 26 februarie.
Xiaomi, unul dintre jucătorii telcom ce a câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, pregătește o scurtă prezentare de presă chiar înaintea începerii marelui eveniment. Se zvonește că ar fi vorba de lansarea lui Mi Mix 2S, primul telefon cu procesor Qualcomm Snapdragon 845. În urmă cu câteva luni, am testat și noi modelul Xiaomi Mi Mix 2 și am fost impresionați atât de performanțele sale, cât și de designul foarte elegant.
Mi Mix 2S se zvonește că va avea un ecran de 5,99 inch, ecran Full Screen 3.0, 8 GB de RAM și 256 GB spațiu de stocare. Scanner-ul de amprentă va fi integrat în display de această dată, iar pentru deblocarea facială se va folosi inteligența artificială. Camera foto va fi tot duală, 2 x 12MP cu zoom optic. De această dată, camera frontală se pare că va fi poziționată în partea superioară a telefonului, mai exact în colțul drept al display-ului.
Deocamdată nu se știe care va fi prețul smartphone-ului, însă mă aștept să fie undeva în jur de 3000 lei.